Dacă ești val sunt și eu val, mi-a șoptit. Mi-a cuprins în unda lui zbuciumul și ne-am contopit în nesfârșirea unui ocean. Dacă ești pasăre sunt și eu pasăre, mi-a șoptit. Mi-a cuprins sub aripă temerile și-am plutit pe infinitul unui cer. Dacă ești om sunt și eu om, mi-a șoptit. Mi-a cuprins în virilitatea lui feminitatea și ne-am iubit în iureșul unei vieți. Au încercat țărmuri și prădătoare și prejudecăți să ne ucidă. Dar știam deja. Asasinii suntem noi înșine. Și-am ales. Trăim nepremeditat.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).