Mergi cu noi spre casă? Nu merg. Vine tata să mă ia de la școală. Îl aștept, mergeți. Au mers spre casele lor toți copiii, iar eu am rămas să-l aștept. Pe vremea aceea, nu existau telefoane mobile. Nici măcar telefon fix nu avea toată lumea. Îmi imaginam cum o să intre tata pe poarta școlii și am să-i sar în brațe, cu atâta avânt, încât o să se clatine, chiar dacă e mare și puternic. Nu l-am mai văzut de mult. Aveam la mâna un ceas mic, Orex. Am stat numai cu ochii pe el. A trecut o oră. Aștept.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).