22.12.2022
Prin mintea ei se perindaseră bărbați. Nu mulți, câțiva, cărora le acordase privilegiul ăsta. Dar trupul și sufletul îi erau altare greu de cucerit. Îl aștepta. Privirea de prădător feroce a secerat-o pe loc și a dărâmat tot, temeri, bariere, pereții inimii. Se aștepta să o sfâșie cu brațele puternice, dar a iubit-o cu tandrețe și atingerile lui blânde încă îi adie pe piele, ca un ecou al unui vis întâmplat de curând. O să mă întorc, Rose. Ochii lui își schimbau haotic culoarea, în timp ce stele râdeau într-ai ei.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2022, grupul are 9.880 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus