Când m-a dat după tăbăcar, mama a zis: bărbatul să te știe de la brâu în jos. Prima lună am crezut că mor. Primul an am zis că lepăd. Mirosul de piei îmi intrase până-n vintre, iar el, nopțile, mirosea ca un animal în călduri. Nu mă privea și m-am gândit că mama i-o fi zis la fel. Apoi a venit seceta. Oamenii aduceau și mai multe piei la argăsit. M-a luat în tăbăcărie să văd. Cum să răzui, să tai și să sărez. Am înmuiat și spălat prima blană. Avea jar în ochi când, noaptea, mi-a șoptit: abia acum ești femeia mea.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2023, grupul are 10.220 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).