10.01.2023
Toată copilăria am văzut-o pe mama în bucătărie, pregătindu-ne masa. Tata era pretențios. Mâncarea trebuia să-i fie servită impecabil, nici prea fierbinte, dar nici prea rece. În caz contrar, se isca scandal. Uneori o priveam cum taie morcovii rondele, ascultam muzica tocătorului, inspiram aromele amestecate în tigaie. Mamă, eu nu voi găti niciodată, i-am zis într-o zi. Vreau să învăț, vreau să ajung un om mare. În anul doi de facultate, am rămas gravidă. Acum, în fiecare toamnă, cămara mi-e plină de murături.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2023, grupul are 10.220 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus