11.01.2023
Tăgărâlă, strigă Sfoiag, m-a trimis Grigorina s-o întreb pe Safta dacă n-are să-i dea patru căpățâni de usturoi. Sile se duse în bucătărie și veni cu usturoiul. Bă, da' ceva mărar, n-o avea? Tăgărâlă mai dădu o fugă până în bucătărie și aduse mărarul. Sile, întreab-o și de sare, că s-a apucat Grigorina să pună castraveți la murat. Tăgărâlă se întoarse în bucătărie și îi strigă lui Sandu din ușă: Bă, Sfoiag, zice Safta să dai o fugă până acasă și s-o întrebi pe Grigorina dacă nu vrea și vreo zece kile de castraveți.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2023, grupul are 10.220 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus