20.01.2023
În prima zi se lovi de toate, chiar și de iarbă și înjură: fire-ai tu de iepure, în ce nebunie m-ai băgat. Apoi găsi casa și acolo, la a doua ceașcă de ceai, puse o întrebare nepoliticos de curajoasă: Pălărierule, crezi că lumea ta mă cuprinde? E cu capul în jos, dar o plac, căci îți seamănă. Dar ce folos, corectă ea ideea, sunt doar o străină. Nu fi prostuță, Alice, păstrează-ți capul pe umeri, dar nu gândi exagerat, ca să poți simți. Și îi zâmbi nestrăin, iar inima lui Alice bătu două secunde într-una: era acasă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2023, grupul are 10.220 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus