03.02.2023
Deschid larg fereastra. Cu o linguriță de argint iau o bucată de ceață și o torn în cafea. Sorb încet din ea. Mă plimb prin casă desculță încercând să-mi potolesc mersul. Singurătatea mă doare în locuri neclare. Pământul se-nvârte fără mine. Realitatea e un spațiu care mă sufocă. Îmi pun laptopul în brațe și mă arunc într-un film. Două ore, am râs și am plâns într-o poveste care nu îmi aparține. Când m-am dus la culcare, Johnny Depp era în patul meu. A spus că are nevoie de un alt film, fără reflectoare.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2023, grupul are 10.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus