Stela îl așteaptă mereu pe Nelu să se întoarcă din schimbul trei. Îl ajuta să-și spele nisipul de turnătorie adunat în chica încâlcită și îi punea în față cina. De vorbit, își vorbeau abia în patul îngust. Când s-o face cald, trec înot dincolo, zicea el. Când s-o face ăla micu' mai mare, mă bag la școala de infirmiere, îi răspundea ea. Acum, Stela spală la fund bătrâni într-un azil. După miezul nopții, îl așteaptă pe ăla micu' să se întoarcă din club. Părul lui încâlcit miroase a fum de țigară.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2023, grupul are 10.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).