09.02.2023
Ciufulită și cu rimelul întins, intră tiptil în casă. Ceasul din hol o privește cu reproș. Își scoate pantofii și pășește în vârful picioarelor. Începe să se dezbrace de pe scări și ajunge sus goală. Se strecoară în așternuturi ținându-și respirația. Încearcă să nu se gândească la privirea lui, dimineață. Își dă seama că nu s-a spălat pe dinți. Că poartă un parfum străin. Că mușcătura de pe gât va fi, curând, violacee. Apoi simte răceala și deschide ochii. Stă țeapăn, c-un rictus pe chip, pe partea lui de pat.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2023, grupul are 10.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

1 comentariu

  • Mereu mi-au plăcut textele tale
    Dometi George , 09.02.2023, 13:12

    Foarte bun textul. Iar finalul e demențial.

Publicitate

Sus