Ar fi dat orice să scape de rutină, așa că s-a bucurat cînd i-a zis că pleacă în delegație. I-a călcat cămașa albă pentru conferință, apoi l-a pupat tăcută la plecare. În sfîrșit, liberă. S-a urcat în tren și după o oră era în fața hotelului, la doi pași de plajă. Toropită de arșiță, a ieșit pe balcon, privind indiferentă siluetele trecătorilor. N-a ezitat deloc cînd i-a spus numărul camerei necunoscutului care s-a oprit și a întrebat-o dacă vrea să urce. La un bar din apropiere cînta în surdină un pasodoble trist.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2023, grupul are 10.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).