Crăpă ușor ușa și o zări în fereastră, cu ochii în stele, ca și cum sufletul s-ar fi rupt de trupul pământean și ar căuta un altul în care să se hodine. Ziua, icoana inimii lui era tristă ca o lacrimă uscată, iar noaptea, împroșca cerul cu sfinți. Durerea îl străfulgeră până în călcâie. Dădu fuga, deschise fereastra și cercetă atent depărtările. Nimic. Abia când o închise văzu steaua clătinându-se, adunată parcă din de jur împrejur într-un vârf de ac. Tătucă, să nu-l sparii, căci n-are să mai vie.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2023, grupul are 10.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).