Când vom fi chemați toți să primim penitența divină. Cu siguranță ficționarii vor avea o încăpere separată și le vor fi puse pe taler scrierile. Nu vor atârna mai greu cele mai multe, cu siguranță cele mai simțite. Cele mai bune nici nu există. Este doar o iluzie. Nici numărul like-urilor nu va conta, nici comentariile dantelate. Nici numele real, sau personalitatea dominantă. Că vom fi trimiși spre iad sau rai, dezbrăcați, sau pământ, sau reîncarnați în spirite cu burți mari și guri mici și răutăcioase. Zeu nu este niciunul.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În februarie 2023, grupul are 10.500 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).