Textul 9

Cerinţa: bărbat îndrăgostit în situaţii extreme

Varianta 1

Bărbatul e de fapt un băiat, de 16 ani, îndrăgostit de mama lui, care face cafeaua în cafenea şi care strecoară substanţe toxice în ceaşca tuturor clienţilor bărbaţi care-i plac, pentru a se răzbuna pe tatăl băiatului care a părăsit-o pentru altă, care întâmplător era chiar mama lui (a tatălui). Băiatul are drept sarcină să-i tranchilizeze pe clienţii intoxicaţi şi să-i care pe maidanul din spatele cafenelei unde le face poze pe care le trimite apoi mamelor lor, însoţite de poza mamei lui, care, drept recompensă, îi face la sfârşitul fiecărei zile o ceaşcă de cafea în care strecoară LSD. Povestea se repetă în fiecare zi identic, având drept variabile clienţii, mamele care privesc surprinse fotografiile fiilor lor în poziţii jenante şi însoţite de fotografia unei necunoscute pe care o iau drept nora lor neanunţată, şi imaginile băiatului provocate de LSD.
Într-o zi mama strecoară din greşeală o substanţă toxică băiatului ei, care îşi administrează singur tranchilizantul, după ce în prealabil s-a târât pe maidan, şi-a făcut poză şi i-a trimis-o mamei împreună cu poza care o reprezenta pe ea însăşi.

Varianta 2

Bărbatul stă la o masă şi la masa din faţa lui, cu spatele spre el stă un personaj cu plete. Bărbatul îl ia drept femeie şi începe să rostească texte clasice de agăţare (...loc pentru texte...). Personajul se întoarce la un moment dat şi e, bineînţeles, bărbat. Bărbatul iniţial îşi dă seamă că e oricum îndrăgostit, însă şi-a epuizat toate textele. Cei 2 se privesc mai mult timp şi nu zic nimic. După care apare sora geamănă a bărbatului 2, care-i seamănă foarte mult. Bărbatul 2 i-o prezintă bărbatului1, care se simte confuz. Cei 3 se aşează la masă şi încep o discuţie despre triunghiuri amoroase, cu exemple din istorie, din romane, filme sau exemple imaginare, din viaţa lor. Cei 3 trăiesc un moment de tăcere confuză, când apare fosta soţie a bărbatului 1, şi eroină a penultimei poveşti istorisite, care îl fascinează pe bărbatul 2 şi pleacă împreună, rezolvând dilema bărbatului 1 care rămâne cu sora bărbatului 2.

Varianta 3
Bărbatul stă la o masă şi se lasă învăluit de un sentiment care poate să fie îndrăgostirea. Sentimentul îl învăluie la propriu, sub forma unui nor de fum de ţigări Gauloises Blondes. În timp ce fumează se gândeşte cu ce se potrivesc ţigările astea şi îi vin în minte fragmente din Simfonia fantastică de Berlioz. Apoi se gândeşte la o crimă, oricare, cu condiţia ca victima să fie o femeie. Gândurile lui se văd desfăşurate pe un ecran aflat în spatele tejghelei. La un moment dat îşi aduce aminte că era îndrăgostit, însă nu reuşeşte să identifice obiectul dorinţei lui. Scormoneşte prin cap (pe ecran apare el scormonind într-o ladă de vechituri din care scoate un cap de Atena, o balerină-bibelou, fotografii vechi cu bunicile lui şi alte posibile fetişuri feminine - pentru că presupune, în mod corect că e îndrăgostit de o femeie). Între timp vine chelneriţa cu o cafea, el plăteşte şi vrea să-i dea bacşiş. Ea refuză, pentru că vede pe ecran că are buzunarele goale. El răsuflă uşurat şi începe să-şi imagineze situaţii extreme în care să-şi testeze dragostea, pentru oricine ar fie ea. Îşi dă seamă că una dintre situaţii tocmai a trecut, şi că nu a făcut faţă. Pe chelneriţa care vede tot pe ecran o podidesc lacrimile şi îi aduce o sticlă cu vin şi 2 pahare. Beau amândoi în tăcere, el nu mai îndrăzneşte să se gândească la nimic, pe ecran se derulează o orchestră cântând Simfonia fantastică.
La sfârsit, pe ecran apare el uitându-se la ecran, pe care se află el la masă, bând vin în compania chelneriţei şi fumând Gauloises iar în spatele lor zărindu-se ecranul negru pe care scrie Liberte toujours.

Varianta 4

Bărbatul e regizor şi e înconjurat de multe femei cărora le explică scenariul filmului pe care vrea să-l facă. Femeilor li se pare că el seamănă cu Liam Neeson şi îşi revendică fiecare un rol, respectiv de personaj feminin care a jucat alături de el. Jessica Lange şi Jodie Foster se iau la pumni şi Liam, aflat evident într-o situaţie extremă, se hotărăşte să renunţe la acest scenariu întrucât nu i se potriveşte rolul.

Varianta 5

Bărbatul e artist. Îşi petrece toată ziua în cafenea făcând schiţe şi instalaţii (de exemplu taie câte un picior de la vreo masă, încastrează cioburi în scaune, face asamblaje, prepară diverse cocktailuri colorate pe care le fotografiază, execută paşi de dans în faţa unei oglinzi acoperite, etc.). În cafenea mai intră diverse persoane care îl observă sau nu. Toţi se întreabă de ce i se spune Cafe del Sol, când n-are nici un geam şi o lumină foarte slabă. Nu li se răspunde la această întrebare retorică. Din când în când, cafeneaua se goleşte şi atunci apare o tipă, care se numeşte Solange şi care trebăluieşte pe acolo, adică mai face câte o fotografie instalaţiilor artistului, mai mătură, mai lipeşte câte un afiş pe pereţi, mai dezveleşte oglindă şi se zgâieşte la ea însăşi sau îşi împleteşte cozi, mai ascultă muzică din ţările cu mult soare, mai vorbeşte singură (în portugheză, ca să nu ştim locaţia cafenelei), mai fumează, mai închide ochii, întinde braţele şi se visează regină.
În acest moment apar bărbaţii din variantele 3 şi 4, stau la o masă şi îşi spun: avem spaţiul, personajul principal, personajele secundare, ne mai trebuie îndrăgostirea şi situaţia-limită şi deznodământul. Bărbatul care e regizor vine cu o sugestie: dacă povestea e de fapt despre artist, Solange să fie modelul, să-i pozeze nud, el să se îndrăgostească de ea şi să nu poată s-o atingă pentru ca altfel operă i se autodistruge (fiind programată astfel). Bărbatul din Varianta 3 nu e de acord, pentru că în acest caz, spune el, spectatorii nu vor mai fi atenţi decât la corpul lui Solange şi ar fi o atmosferă prea tensionată sexual şi s-ar putea să fie consecinţe neprevăzute, adică să vrea ei să atingă obiectul dorinţei artistului pentru a-i rezolva dilema şi a-i salva operă. Şi în plus, spune Solange, care li se alătură celor 2 la masă, dacă cel puţin nu e ea personajul principal, măcar să nu fie un personaj secundar tipic, şi mai ales unul feminin tipic. Destul că mă uit în oglindă, spune ea.
Bine, şi-atunci cum să facem?
Ne lăsaţi 2 ore singuri înainte de spectacol şi improvizăm noi.
Şi dacă treceţi prin situaţia extremă prea devreme şi pe urmă nu mai puteţi s-o repetaţi?
Atunci mă voi duce cu unul din clienţii care nu-l bagă în seamă şi el (artistul) se va autodistruge odată cu operă.
Dar dacă te îndrăgosteşti şi tu?
Atunci aducem şi acţiunile de la Ocean Cafe şi ne extindem afacerea.
Cât câştigaţi cu cafeneaua asta?
Dacă el n-ar mai strica atâtea scaune, am ieşi chiar bine.
Deci ce facem, terminăm înainte de a începe?
Ceva trebuie să se întâmple, pentru că avem spectatori de teatru, nu de expoziţii sau performance, şi se vor simţi frustraţi.
Bine atunci, pe mâine.