11.03.2023
Ce bei, îl întreba Max, mutându-și scobitoarea dintr-un colț al gurii în altul. De parcă nu știa că bea mereu Aperol. Ăsta-i pentru fetițe, mârâia el atent la scobitoare. Viața, dragă Max, e de 2 feluri, zen sau de căcat, începea Tom. Filosofa des, îi plăcea, îl făcea să se simtă viu. Călugării budiști au țoale portocalii, culoarea asta te ține departe de zbuciumul lumii. Max scuipa scobitoarea pe podeaua soioasă, își turna și el poșircă budistă. Dup-o vreme, zâmbea. Blestemații ăia de călugări erau dați dracului.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2023, grupul are 10.790 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus