A căzut în hău. Direct în infern. Ocnașă la granița dintre viață și moarte a propriilor trăiri. Corbii au străpuns-o cu ciocurile și i-au scos inima. De un oranj confuz, pulsa măsurând timpul dintre real și coșmar din gândurile ei. S-a târâit. Pe genunchi. În coate. Lăsând în urmă bucăți din ea, vamă pentru Dumnezeul sufletelor obosite. S-a ridicat. S-a uitat în jur. A ascultat. Și a vrut să cadă iar. Au oprit-o grupul îngerilor cuvintelor. Scriptorii zorilor din noi. Și portocaliul s-a transformat în viață.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2023, grupul are 10.790 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).