Gicule unde mai găsești tu ciorba de perișoare ca în oala mea? Aia de 10l, primită la pomana de 7 ani de la a bătrână. Cu atât m-am ales. M-au văzut ai tăi bucătăreasă mare, mă ajută să-ți îndop burta. Da, parcă numai ție. Că și la ciorba de burtă se înscriu toți. Ce drag le e subit de mine când aud ce fierbe-n oală. C-un buchet de flori nu vine unul, sau un cupon din ăla să zică du-te fa și tu la un masaj că te-oi fi rupt de șale aplecată pe aragaz. Nu găsești nicăieri, Gicule. Că alta fraieră ca mine nu există.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2023, grupul are 10.790 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).