Tahiji

(" Making love with two dragons"
eng. - sec. XXI, 2006)

"Câteva zile din jurnalul unui ghid cultural internaţional" (Caietul galben - filele 1-10, cu unele ştersături şi pasaje indescifrabile)

Anul 4703.

Lumea noastră e o lume nouă. Aşa se spune. Nu mai există războaie şi ne-am vindecat de toate fricile. Trăim într-o relaxare şi o fericire continuă, numai bunăstare şi înţelegere. Citim romane istorice, care sunt, evident, interzise şi ne exaltăm la ce lume era pe vremuri! Lupte, săbii, complexe de inferioritate! Acum practicăm Tahiji toţi şi ne gândim că totul este un doar un balet. Braţele suus, piciorul drept la sânga... apoi o răsucire uşoară, aşa... nu forţa, capul sus... picioarele un pic încordate... da... minunat... aşa conduce exerciţiul instructorul nostru zilnic. Confruntarea este doar actorie! Doar simbol! Trăim într-o lume unde totul este un substitut, un surogat. Ei şi ce? Nu e mai bine aşa? Când viaţa era o formă de artă se zidea Ana în zidul mănăstirii de-adevăratelea! Iar romanii aveau jocurile de gladiatori, unde se murea pe bune! Barbarii aceştia însă erau în trecut, căci totul a fost preistorie până la Tahiji. Aşadar noua noastră viaţă este un balet şi o altă formă de artă, just pretending! Suntem egali şi ne iubim. Muuult, mult de tot! Slăvim esenţa din miezul Lotusului! Nu există invidie, nu există gelozie, luptă pentru ceva al aproapelui. Acesta a fost efectul social al descoperirii energiei creierului nostru, marea descoperire care ne-a scos din epoca nucleară şi informatică, iar acum suntem în epoca spirito-hedonistă, un amestec de culturi cu rădăcini din Grecia şi Tibet. Savanţii au purces la identificarea unei secreţii, alta decât cea a hormonului fericirii şi i-au zis a bunei înţelegeri. Adam şi Eva l-au deţinut până la producerea păcatului când li s-a extirpat această glandă! Şi genetic au apărut apoi Abel şi Cain, adică fiinţe umane fără capacitatea de a fi fericiţi, până la epoca Tahiji. Toată istoria aşa a funcţionat când, după lungi negocieri a fost introdusă din nou ideea că ar trebui reimplantată pe ici pe colo. Azi, datorită neogeneticii se pune problema reinventării simţului istoric şi deci a invidiei, a conflictelor, căci nu strică şi un pic de agresivitate, o glandă care poate fi reîncărcată numai în anumite condiţii naturale. Ambientul artificial cotidian nu mai permite însă. În lumea în care trăim sunt induse numai stări pozitive. Cum vă spuneam, stările de beatitudine au făcut din noi entităţi hedoniste, ale visului, dansului, poeziei, muzicii tradiţionale clasice etc etc. Trăim ca nişte consumatori de dulciuri, (dulcegării, dulceţuri?) înrăiţi! Maşinile-roboţi le-am aruncat de mult căci s-a constatat că tehnica nu e bună de nimic. Asta e o altă perioadă tristă din istoria omenirii când erau gata-gata să ne domine. Şi atunci Guvernul Mondial, G.M. a ordonat distrugerea tuturor roboţilor. Acum maşinile sunt nişte plante vii, deşi au forma de maşini, ele sunt materie vie care ne mângâie şi ne relaxează. Nu. Nu sunt nici sclavii noştri, căci avem încheiate contracte de colaborare ferme.

Şi totuşi, din când în când, plictisiţi de atâta existenţă rozalie cotidiană, unii bogătaşi, unii din conducerea guvernului, bineînţeles îşi iau vacanţe şi fug pe undeva în afara lumii. Spre alte zone când creierul nostru produce din nou elementele secreţiei răului, ale invidiei, ale geloziei, ale căderii în păcat, a necazurilor, a încurcăturilor de tot felul din care apoi să ieşim triumfători doar, doar om mai crea şi noi câte ceva în felul acesta. Acum trăim din seminţe de dovleac, aşa le spunem noi în bătaie de joc marilor idei ale geniilor pre-istorice Newton, Einstein, Eliade, Bethoven, Shakespeare, idei bune doar în trecut pentru sălbaticii aceia. Se fac concursuri care a suferit mai mult şi mai mult! Ei, ia să vedem ştiţi? Nu, nu ştiţi. Da, acum toţi suntem fericiţi. Ne iubim şi consumăm suluri de papirus scriind poezii pentru a întâlni cinci logodnice deodată. Da, în Tahiji nu e nimic violent. Totul este cum reuşeşti să te mişti, să furi munţilor adierile, parfumul florilor, muzica minţii noastre. Am înlăturat furtunile, zgomotele, forţa valului tsunami, căci toate acestea erau altă dată exerciţii de forţă şi de supravieţuire. Azi, cui ar mai folosi? Azi e doar gimnastică mentală şi fizică. He, he unde sunt bărbaţii de altă dată! Eu sunt un retro şi visez la trecut. Vă rog frumos să nu mai spuneţi la nimeni! E secretul meu. M-am născut în China dintr-un amestec de europeni cu localnici. Cine îşi mai aminteşte de Europa cea de acu o mie de ani? Acolo s-a născut raţionalismul şi romantismul, tehnica (o tehne, se zicea în greaca veche) şi multe altele, dar au trebuit să cedeze, era prea mult pragmatism, prea multă vânătoare a naturii şi aşa s-a sfârşit cu romantismele. Azi singurul romantism este Tahiji. Un balans al braţelor, care semnifică echilibrul. Apoi o rotunjire a sferei cu palmele. Perfecţiune. Picioarele tot timpul încordate ca de luptă (care luptă? cu cine?) şi exerciţiul curge uşooor, ca un zbor. Câteodată se foloseşte o sabie elastică, manufacturată ca simbol al desprinderii fiului de mamă în viaţă, dar acesta ca şi altele sunt doar nişte simboluri şi iar simboluri. Mă simt uneori plictisit de propria cultură pe care o înghiţim ca pe propria noastră vomă. Unde sunt bărbaţii de alta dată?! Călărind caii stepelor şi mânuind săbii, cucerind cu greu femeile nisipurilor, munţilor sau cerurilor, prinţesele, ehei... azi te uiţi la ele şi parcă sunt toate nişte broaşte lascive. Iubiri virtuale computereşti. Bărbaţii şi femeile nu se mai întâlnesc decât pe chat şi decid să îşi depună în comun într-o bancă genele. Igienic, curat şi fără dureri de cap. Fericire totală. De mii de ani asta visează bărbaţii şi femeile, iubire pe viaţă şi fără conflicte. Ce mai, trăim ca în rai!

Sunt Ghid Cultural Internaţional, GCI, aşa scrie pe isigna mea. Am absolvit cursurile de actorie, design şi limba chineză veche, sanscrita, egipteana şi maiaşa. Pe cele moderne le accesez cu un mic computer şi încep să le vorbesc fără nici o dificultate. Pe cele vechi însă, trebuie să le ştiu conştient, căci clienţii pun totdeauna întrebări şi răspunsurile nu sunt prestabilite. Eu, de fapt, am avut un părinte vizionar şi nu pot fi robotizat, de aceea am şi urmat cursurile de ghid cultural spaţio-temporal, trebuie sa fiu inventiv, creativ cu maxim de potenţial. Mă cheamă D13YZX, nume de cod, evident căci în viaţa normală, am un nume banal, Yuguang, un fel rocă strălucitoare, nu ştiu cum îi ziceau ursitoarele. Cum spun, trebuie să vorbesc chineza veche cu alţi vizionari - vrăjitori. Este indispensabil. E limbă internaţională. De pe la mijlocul mileniului trei, China a devenit puterea numărul unu mondială. Şi cei 116 miliarde de asiatici au cucerit nu numai Pământul, dar şi spaţiul apropiat până la Steaua Sirius. Acum ştim că noi pământenii suntem veniţi de acolo în cinci locuri distincte unde făcuseră cu mult timp în urmă experimente.

Aşadar am un grup şi trebuie să plec. În aceste călătorii supra-culturale nu ştii niciodată unde vei ateriza. Am un grup de adolescenţi minunaţi. Părinţii vor să facă din ei interstelari, aşa că le trebuie experienţe tari, o viaţa ceva mai aspră şi exersarea invidiei, războiului, geloziei. Acesta este apanajul elitei. Oricum, omenirea, aia veche, a murit în frumuseţe, eleganţă, pace şi înţelegere. Cuminţenie, nu sex, nuuuuu, doar iubiri platonice... vedeţi? Asta a fost cultura asiatică veche, nu ştim precis de la care din neamurile asiatice. Au exersat dansul Tahiji până au rămas în el şi, mai grav, l-au dat întregii lumi. Aşa fost drumul de la filosofia aşteptării (waiting boy) la contemplaţie totală şi iluminare! Mă simt singurul de pe planeta mea care mai cred în Machiavelli, în Nero, în Caligula şi alţii, grecii, păi da, grecii vă mai amintiţi războaiele lor şi ale romanilor? Alea îmi plac mie mai mult şi mai mult. Acum sunt interzise, nu se mai scrie nimic în manualele de istorie şi se vând numai pe sub mână, dacă vrei să le citeşti. Da, eu mă descurc. Câteodată pun holograme cu zone mărginaşe ale galaxiei pline de mizerie şi viruşi genetici unde totul e atât de excitant! Să te gândeşti că poţi lua un microb, dar nu îl ei, că e doar virtual. Totul acum în lume este ultrasteril.

Aşa că studenţii mei, ultravaccinaţi şi pregătiţi până în dinţi cu toate cele, de părinţi, vor pleca într-o zonă necunoscută încă, oricum dacă e înscrisă în documente e cifrat, este ultrasecret.

Este după zodiacul chinezesc, îl folosim pe acesta, căci s-a dovedit cu validitate externă mai mare, este zodia câinelui şi anul are doua luni iulie (!) Eu îs câine şi am tot visat că e anul vieţii mele. Scurt. Tot Universul cică a complot ca noi să plecăm în această călătorie. Vize? Unde? Nu ştim. Ambasada e a Chinei Vechi, dar ţara de destinaţie în documente nu există. E pe undeva pe acolo în quadrantul XX beta. Cine a hotărât? Cei care conduc lumea! Adică cine? Păi v-am spus deja că G.M., Guvernul Mondial, care, prin rotaţie, are la conducere în fiecare an o fostă mare putere. Sunt cinci foste puteri, devenite Puncte Nodale ale lumii, unde au aterizat acum 25.ooo.ooo de ani Asiriusienii. Ei, dar ce vă spun eu lucrurile astea deja ştiute, domnilor? Eu scriu pentru cei care vor veni în anii următori, un jurnal de călătorie, jurnalul meu de bord.

07.07. 470.....
E dimineaţă. Nava de forma unui dragon încălecat pe o suprabază sidefie. Ne aşteaptă căpitanul, este supercalifragilistic cu chipiul într-o parte. Zâmbetul stewardesei electronice ne bine dispune. Suntem toţi fericiţi şi părinţii mulţumiţi că pleacă copii în misiuni spaţiale selectaţi de guvern. De fapt G.M.-ul i-a ales pe sprânceană, să fie instruiţi. Aici vor avea primul duş de întâlnire cu alte stări şi vor fi testaţi. Nu mă aştept la nici o minune. Eu sunt ghid şi educator, probabil mi-au injectat şi ceva în sânge să îi vad deştepţi şi frumoşi şi, mai ales, să nu mă bag în treburile lor. Dar eu am luat şi un antidot aşa că sunt cu un ochi mereu treaz.

09.07.4...
New Dracula Parc Asteroizia. Primul popas. Se vizitează muzeul groazei şi muzeul figurilor de ceară care ţi se topesc în braţe şi îţi întoarce maţele pe dos! Pentru mine e un mare caca. Pupezele mici cu ochii holbaţi caută, măi frate, senzaţii tari. Vor mizerie, piraţi, păduchi, sânge şi cadavre. Eu cred că au ceva genetic. Cultural au crescut în puf, dar genetic îi mănâncă în fund să vadă cum îi aleargă un samurai, cum urlă la ei un vampir şi alte de astea. Se plăteşte scump, foarte scump!

Maria 5 minute, care întârzie mereu, una din stupid girls şi ailaltă se pişă pe ele de frică dar nu se lasă. "Grupa mare" e mai detaşată. Raţionalizează. "Asta e din secolul cutare, am făcut la istoria secretă, la dosarele X." Mă gândesc din nou că ei sunt deja instruiţi. Mă prefac că nu ştiu nimic. Pun mâna la ochi, îi aştept pe culoare, nu mă dau de gol că ştiu sau bănuiesc ceva. Eu trebuie doar să îi duc la destinaţie. Şocuri şi iar şocuri de asta vor avea parte.

11.07.4...
Traversarea sferei gravitaţionale a Pământului. Of, prea a durat mult, aparatele spun că o noapte, dar eu cred ca au fost mai multe. Apoi alte zece ore stelare într-o bază Saturniană şi când să luăm ultima navă, ni se spune ca este "Deleted, Sir!" "What?" Mă bat ca un leu cu zâmbetele lor de şi cu "I am so sorry, Sir". (Aici e engleza aia din secolul 21, v-aţi dat seama). În final ni se pune la dispoziţie o altă nava. "Sorry, because the storm!" E furtuna magnetică. Mă uit la număr! Nu e numărul nostru! Iar la destinaţie e o linie continuă. Îmi zic că aşa e în scenariu şi îmi văd de treabă. Trecem prin furtuna aia. Grupul e exaltat de atâta adrenalină! Eu mor de frică, dar mă abţin. Faţa mea nu exprimă nimic. Trebuie să fiu tipic oriental, până la sfârşitul spectacolului. Ni se dau bomboane halucinogene, pe care eu bineînţeles că nu le iau. Ştiu eu cum e cu autorităţile, lasă, lasă!

13.07.4...
Ajungem cu bine. Obosiţi morţi si flămânzi! Şi unde ajungem nimeni nu ştie limba. Vorbim prin semne şi cu ochii. Îţi citesc în ochi şi află ce vrei. În ai noştri nu văd nimic! Le trebuie lupe speciale să afle că ne este foame. Ppaşcani, stupid boy, se uită şi el în ochii unuia, aşa ca exerciţiu şi entitatea aceea umanoidă începe să vomite.... măi unde, dreaq suntem? O.K. ne preia cineva şi ne duce într-un campus. Vorbeşte în sfârşit o maiasho-chinezo-engleză! Aloeu, tre să scot aparatul că eu engleza din sec. 21 nu o mai ştiu. Şi încă ceva. Mă trezesc că ajuns în campus devin femeie!!! De altfel, aici, ni se spune, toţi sunt iniţial androgini. Când intri pe gate-ul principal ţi se depistează dorinţa şi instantaneu te transformi. Nu am ştiut niciodată că am acesta dorinţă, dar, mă rog, de ce nu aş încerca să fiu femeie? Râde toată lumea că numai eu sunt transformat, studenţii mei nu. Aissccii, aşa se numesc locuitorii de aici îşi aleg sexul în funcţie de necesităţile de moment, de reproducerea cu ouă, ca peştii caras. Aşa aflu că la ultima nuntă s-au schimbat reciproc şi nu le mai încăpeau hainele comandate. Ha, ha! E o ţară în care jocul este preocuparea de bază. Aici se exersează totul, iubirea, ura, gelozia, adevărul, războiul (acela părinte al tuturor lucrurilor!) congruenţa şi incongruenta de personalitate. Sigur că e o ţară secretă a Guvernului Mondial!! Nu am mai fost aici. Acum îmi explic de ce la ultimul examen m-au pus să trec prin treizeci de porţi (gates) ca să fiu promovat. Noi, ghizii internaţionali, suntem folosiţi mereu ca nişte filtre culturale. Muţi şi surzi însă.

17.07.4....
Zona este tropicală. Of, iar am să mor de cald. Suntem cazaţi în camere cu gândaci, ăştia sunt binecuvântaţi de zeii lor, tre să dormim pe rogojini. Bbody şi Rroby sunt baschetbalişti, lor nu le pasă. Aanta e cartistă iar Ffilipo e alergător de Maraton. Mai rău e cu maimuţele mici, care practică doar sport de frumuseţe, mersul în poante, iar Ppaşcanii vrea doar fotbal! Măi, măi le-au dat părinţii numai idei dinastea învechite!

Sau poate Giemeul, Guvernu! Toţi sunt sătui de practicarea Tahiji-ului, dansul dedus din Kong-Fu. Vor Kong-Fu real, care e interzis! În lumea aceasta, în care toţi trebuie să fim mulţumiţi, a murit, evident, orice agresivitate, cui să folosească? S-a făcut un Congres şi marea problema pe ordinea de zi a fost, ce credeţi? Creativitatea umană care a stagnat! Tot au scormonit psihologii în inconştient, cu hipnoză şi altele, cu terapii, au făcut operaţii de lobi frontali şi nimic. Mintea e leneşă ca o moluscă, nu mai vrea să inventeze nimic şi e un plictis, de nu vă spun! Mănânci, bei şi râzi, mănânci, bei şi râzi, la asta se reduce totul în lumea mea... dar Universul cel plin de mistere, ehei, Universul... că doar n-o să-l lăsăm pe seama altor specii, ce naiba! Şi psihologii cei mari, căci ei conduc lumea, cu barba de un cot, au spus tot ce era de făcut şi aleşii au dat ordin: "Să se exerseze răul, ca să revină creativitatea în Omenire!". Zis şi făcut! Tabere de training! De aceea am condus un grup aici, în această zonă ultrasecretă! Eu voi sta cu mâinile încrucişate, să aştept evoluţia lor. Lavitania alege să fie frumoasa primadonă din baletul cu piraţii. Celălalt ghid, din cealaltă parte a Galaxiei, omologul meu, mă întreabă nedumerit "cine sunt piraţii?" Ei, nişte boi din secolele alea şi alea. "Maria-cinci-minute" se costumează în criminală iar baschetbaliştii în bad boys, Varia în vrăjitoarea cu mătură şi tot aşa.

19.07-Iulie unu din...4.......
Nu ştiu unde suntem, dar coborâm într-o piramidă maya printr-un crater de vulcan. Trebuie să ne întâlnim cu şarpele-de-foc-cu pene, Quetzalcoatl. Mă bate gândul să mă joc şi eu un pic, deşi nu am voie prin regulament. Dar, mă ştiţi, eu totdeauna am spart regulile, hai ce naiba! Iar mi-e lene? Nu mă mai recunosc! Doamne, ce-aş mai face sex, dar unul adevărat, nu virtual şi romantic. Aşa am visat într-o noapte. Şi într-o ipostază naşpa, de femeie–zeiţă! Wow! Am sarcina informală să iau suvenir, pentru un prieten, o sabie, sau orice armă ruginită. Aşa că va trebui să mă apropii de antrenorul de Kong-Fu. Mă tot uit la pielea lui arămie... ce frumos e! Şi la celalalt ghid cu care trebuie să colaborez la... ha, ha... la stat degeaba! Schimbăm impresii, lumea ta şi lumea mea. Eu mă prefac că intru în a lui, el în a mea. Măi ce proşti suntem! Mai bine am fi noi înşine oameni şi ne-am dezbrăca de culturile astea înăbuşitoare.

21 din...
Îi las pe studenţi să îşi facă programul de spălare de creier la coafor şi noi, ghizii, plecăm la o băută. Zis şi făcut.

Creativitatea? Hm, discuţii aprinse... păi cum să faci să dispară această sticlă de bere Corona cu chelner cu tot! Simplu, printr-o pocnitură de deget! zice unu. Bine, bine sticla o bei, dar cu chelnerul ce faci? Îl trimiţi în mă-sa! Ce mare lucru? Nu, că se întoarce în America Latina! În timpul ăsta, colega Fang, cu aspect de gâză - floare albastră, adoarme instantaneu în scaunul din împletituri de zambilă de apă. Buddha doarme şi el într-un colţ, nu îi pasă de lume, mă, ce facem cu asta mică? O trimitem în dormitor instantaneu sau o purtăm pe braţe? Las-o să doarmă şi hipnotizăm la întoarcere câinii de pază pu-şui-i (asta ar fi în chineză) şi pe ceilalţi din authority să nu vadă! Da, bună idee.Trăim ca nişte superspy. Ştim totul, dar nu spunem nimic! Hm, acum când te întâlneşti cu fiul tău şi e mai mare decât tine, când ai trei ochi şi suprapui trecut, prezent şi viitor, e naşpa rău de tot! Acum exersăm simultaneitatea şi suntem într-o altfel de fericire! O confuzie totală! SIMULTANEITATEA asta. A şti, a cunoaşte înseamnă să îţi reaminteşti, iar viitorul este să te renaşti în alte forme, reîncarnarea. (Al dracului să fiu dacă îmi amintesc ceva din alte vieţi sau dacă am ştiut vreodată engleza by heart!) Dar aceasta este ideologia generală aici! Ori într-adevăr trăim într-un cerc? Într-o sferă? Chiar nu e nimic nou sub Soare, cum spunem noi pe Pământ? Se pare că aşa e. Şi totuşi Universul ne întinde mereu capcane. Eu trebuie să inventez drumuri şi mijloace noi, să fiu creativ, deci trebuie să am idei noi! Cum? Că mi se interzice jocul cu focul, cu Faust, cu... Va trebui să merg la rădăcina lucrurilor, să o iau de la capăt. Dacă nu se mai fac copii, măcar idei trebuie să facem! Aşa că va trebui să găsim sentimentele de suferinţă, de rău, de disconfort şi să ne luptăm, măi frate, să ne luptăm, să ne vină idei cum să ieşim din belele! Nu? Dar ăştia din Guvernul Mondial, corupţi cum sunt, fac numai pentru unii astfel de programe! O să ajung şomer! Eu trebuie să muncesc, să mă calific singur! Da, o s-o fac. Trebuie să mă descotorosesc de această iubire universală de acest community loving pentru toată lumea şi cu toate lucrurile. Eu trebuie să mă concentrez pe... dar pe ce oare?

M-am tot rugat de antrenor să bem dracului şi noi o bere cu betanalozi şi mă tot coteşte Vreau să îl îmbăt! Mă invită de două ori în camera lui să ascultăm muzică tradiţională vietnameză până dimineaţa! Ne ţinem strâns în braţe. Căldura radiase însă cu multe zile înainte de la câţiva metri. Nimic agresiv, nimic rău nu se întâmplă însă.

23- tot în prima lună iulie din anul câinelui...
Pentru zilele următoare în programul de şocuri e înscris un taifun. Atunci se vor închide uşile şi ferestrele şi nimeni nu va mai ieşi în oraş. That is absolutely forbidden! Şi toţi vor fi la carnaval şi vor purta măşti cât mai hidoase şi se vor lovi până la sânge. Supra-gardienii veghează să nu se omoare între ei. De fapt, pe pervazul ferestrelor nu sunt decât caschetele şi numai la un semn se vor alinia pentru protecţie. Ambulanţele sunt ascunse sub palmierii pitici, programul de reînvăţare a răului îşi urmează cursul. Noi ne-am pus în cap sa ne destrăbălam cum om putea mai bine. Am nişte whisky şi votcă ascunsă şi bere maiaşă dintr-un imperiu mexican târziu – Corona, îi zice. Şi vom face un chef sus pe acoperiş, în ploaie, deasupra clădirii, să nu ne vadă ăştia cu radarele. De fapt, ei detectează numai cuvintele. Dar noi deja avem limbajul ochilor şi nu e nevoie să vorbim; – io - Tarzan, tu - Jean.

X... x...
S-au chinuit grozav cu razele tragamma să îmi spele creierul la venire, dar nu cred ca au reuşit. Aveam senzaţia unor flash-uri de memorie în primele două zile, doar începutul unei scene, apoi brusc totul dispărea. Cred ca am avut în faţa tot programul taberei, cu lux de amănunte. Era înregistrat. Două din fete au avut acceşi senzaţie. Dar s-au liniştit. Aşadar nu numai mie mi-au administrat razele tragamma! Dar ce rol am eu aici? Sigur, am accesat programul numai din întâmplare. Şi celălalt ghid zice la fel, din întâmplare, dar ca să nu se creadă că suntem spioni şi să fim lichidaţi, o să ne facem un program separat! De altfel din programul lor noi lipseam cu desăvârşire! Nu suntem importanţi. Lipsea şi orgia noastră. Aşa că, la treabă, mă bucur ca eşti femeie, zice celălalt Giguang, iar Pan Xoua Xu... îşi tremură degeţelele la apariţia mea. Sunt o femeie plăcută în noua mea ipostază de zeiţă. Vedeţi, de aia cred că e bine uneori să rupi legea, regula. Aşa te dovedeşti că eşti rudă de sânge cu un zeu. Poţi spune I am a God / Goddess! Aşa că noaptea de pomină a fost să am doi iubiţi. Dar a dracului să fiu dacă reuşeam să îi fac geloşi. Unul exersa romantismul şi Yin-ul chinezesc, celalalt Yang-ul şi pe waiting boy. Se numeau între ei fraţi şi se jucau cu spada mea ca şi cum ar fi fost tot la un război prefăcut, să nu încălcam regula numărul unu impusă Universului never fighting!

Dar totul până în seara cu pricina, când, întorcându-ne de la restauratul unde făcusem o crimă (wow! ce credeţi, adică ne-am sărutat pe obraji!) am urcat pe acoperiş şi am început să ne rugăm. Braţele mele erau ale zeiţei-nu-ştiu-care, ce invoca pe Quetzalcoatl şi pe Dragon. Apă şi foc! Mai fusese o zeiţă în Egipt, sora lui Osiris, (nu-i aşa?) soră şi iubită! Mă răsuceam pe un val de vânt şi mă prindeau când unul, când celălalt, într-un leagăn de mătase, (mătase? Ce mai e şi aia?). Eu eram ploaia şi vântul în acelaşi timp!!! Eu. Egală şi echidistantă faţă de ei emoţional, adică acea rămăşită culturală periculoasă, ştiţi dumneavoastră! Cum să iubeşti doi oameni la fel de mult? Cum de ei nu se bat pentru tine? Cum de nu vor să îţi îndeplinească dorinţele şi să se lupte pentru întâietate? Capul meu refuza să vadă, că, de fapt, ei luptau ca doi bezmetici. Sângele sărea pe jos. Exaltarea era totală. Eu invocam zeii!

Simultan am fost femeie şi bărbat, imaginaţi-vă, apă şi foc, pământ şi aer... Auuuu!! Separaţi-mă de celălalt, că nu mi-e bine de loc! Şi atunci mi-am amintit brusc de mitul androginului, pe care de mii de ani ni-l spune Platon, despre fiinţele acelea care, iniţial, au fost create cu patru braţe, patru picioare şi două capete şi care apoi au fost separate căci se certau tot timpul, da, ca de obicei, tot zeii cu experimentele lor stupide! Aşa că aruncaţi fiecare în alt colţ de lume după aia se tot căutau cică, aşa suna mitul acela despre sex si cuplurile potrivite... vai ce romantic trebuie să fi fost! să se întâlnească până al urmă, dacă se întâlneau... dacă nu cumva treceau unu pe lângă altul, fără să se recunoască, unul intra pe uşă şi altul ieşea, unul intra în viaţă şi altul pleca.... ce tragedie!... eh, dar cu SIMULTANEITATEA e altceva... aici iubeşti iubirea de pe toate meridianele temporale! mereu... Chiar şi cea izvorâtă din amestecul cu certuri, gelozii, iubire cu condimente de toate felurile, ah, suferinţă dulce şi nu dulcegăriile prefăcute de azi... acum mâncăm numai prăjituri la fiece masă, cam aşa ştim noi că e iubirea asta fără contraste... aşa într-o dungă, vreau să spun, din lumea tetradimensională... dar acum însăăăă...

Băieţii mă plac, dar ce păcat că sunt inconştienţi. O să vină o ploaie acidă. Una cu sulfuri şi alte de astea... să reînvie simţul proprietăţii. Cred că primul sentiment al proprietăţii trebuie să fi fost cel al partenerului de sex, la animale, acel strigăt de triumf la gâşte... la rechini... la...

Sus pe acoperiş plouă. Cei trei zei, al Longevităţii, al Bogăţiei şi al Înţelepciunii sunt deja prezenţi. I-am convocat frecând plăcuţa de jad. Ei se vor oferi celui care va învinge. Dar ăştia doi trebuie să se bată de-adevăratelea, ce naiba! Of, să mai încerc rugăciunea încă o dată. Până cum s-au tot hârjonit într-o scoică uriaşă. Lumea noastră e o grădiniţă, de copii de grupa mică! Şi trebuie reînvăţat simbolul scoaterii din teacă a sabiei, şi al separării de mama naturală. To be together in order to be separate! Acolo sus, soarele şi-a lăsat o rază să se prelingă, ca un pic de gând. Primul gest e vechi, acel en garde!. Apoi ochii şi mintea. Braţele sunt încleştate ca nişte şerpi în ei înşişi. Ochii privesc în interior. Forţa vine din dorinţă, din sentimentul de sine şi posesia de sine. Se au fiecare la limita puterilor. Apoi se vor năpusti unul asupra celuilalt. În gând trebuie să fiu eu. Mamă zeiţă, soră şi iubită fără menajamente, dar eu nu pot decide, eu doar îi provoc. Eu trebuie să îi stimulez... aici trebuie să ghicesc care e adevărata mea umanitate, sau vor decide zeii. (Care zei? Mama lor de leproşi, că nu ne mai lasă în pace!) Doar ei ştiu ce e gelozia, agresivitatea, iar pe noi trebuie să ne îmbrobodească cu povesti nemuritoare cu just pretending. Copiii ăştia nu se pot bate! Uite cum renunţă. Bad boy? Good boy? Trebuie să intervină zeul Longevităţi şi să le promită ţara verde şi ţara albă şi împlinirea tuturor dorinţelor.

În răstimp, apa a crescut până sus la nivelul staţiei. De unde o fi venit apa asta? Nu sunt de loc un bun înotător, trebuie să fie o vrăjitorie la mijloc (hm, gândesc ca în secolele trecute of, mintea e o curvă ordinară de cele mai multe ori lucrează împotriva noastră!) e un vuiet care ne face să plutim spre niciunde, eşti un neica-nimeni, un nobody şi ai o aventură care te face să fii cineva! Oh, Dragonul-cel-de-apă, aşa spunea şi omologul meu explicându-mi lumea lor că The Dragon is in charge to rain! El e. Mă smulge din visare şi se scufundă cu mine până în adâncuri, acolo în inconştientul adânc, nebănuit de zumzetul albinelor uriaşe, care de fapt sunt numai în creierul nostru. Zbor în apă pe spinarea lui, alunecăm în surdină şi nu mi-e de loc frică. Am o încredere oarbă în această fiinţă. Penetrăm apa şi despicam lumina. Rotaţie. E o stare nefireasca de a fi fără plămâni. (Hm, tu nici nu ai să ştii vreodată că atunci am murit amîndoi, nu-i aşa?) Am impresia că mi se lipeşte de suflet o ceaţă albastră tot scufundându-ne. Ochii închişi în afară şi deschişi înăuntru; adâncurile sunt fantastice, ce lumi miraculoase se deschid! Cine eşti Dragon de apă? Râzi şi mă smulgi din rădăcinile mele, prea înfipte, mă faci să plutesc nu ştiu unde....dragonul-de-apă... mă poartă pe ceafa lui ca pe o ofrandă pentru alţi zei... şi zei râd şi se fac că nu văd... ha ha, dragoste în văzul lumii... diafană, evaporabilă în mii de picături... (memo: să avem grijă să o revedem ori de câte ori vom contempla un bob de rouă!)... vâîjiii... revenim la suprafaţă... respiraţia îmi cântă în urechi, frica morţii se furişează, mică, peisajele nemaivăzute se înşiră în străfulgerări de imagini, ştiute doar de el, de Dragon. Când o să-mi povesteşti cum e pe fundul apelor tale? Când ai să mă porţi pe braţe ca pe o luntre roşie gata să plece în larg? Nu ştim. Dragonul e doar Dragon. El nu metaforizează nimic. Nu trece dincolo de poarta efectelor cantitative ale lumii, iar eu îl voi învăţa înotul în lumină, adică zborul, mâine dimineaţă la răsăritul soarelui.....
(Ţi-e rău, Maria dragă? Aud. Nu, nu mi-e rău. Dar cine e Maria? Aha, un personaj dintr-o altă viaţă a dvs!)

Răsăritul soarelui şi ochii de foc, Quetzalcoatl din fundul oceanului, tocmai când credeam ca e linişte perfectă (!) a pornitul vuietul unei limbi de foc. Fantastic! Viteza e totul. Vaîjit din nou. Puterea, forţa iubirii Dragonului-de-foc, şarpele de foc, vulcanul acela dormitând de secole se trezeşte şi urlă la fratele său şarpele-de-apă, limpedele dar mereu neliniştitul. Echilibrul de rupe şi lupta limbii de foc cu apa e teribilă. Kong-fu în evoluţie maximă. Pale de materie se desprind din zvâcnetul Kong-fu, se solidifică în braţe colaterale care mă cuprind şi mă înfăşoară ca pe o mumie egipteană. Da iubirea mea, aşa te voi aştepta şi o mie de ani, din adormire să mă scoţi, dacă, dar numai dacă, merită o întâlnire de gradul doi, ca aici pe acoperiş. Dragonul-de-apă sfârâie şi se topeşte, cade peste limba de foc a continentului şi se separă printr-o linie la fel de şerpuitoare ca designerii ei. Cu un ochi privesc la apa fugindă, cu altul la vulcanul ce naşte... uite, un munte! Ba nu, e chiar inima mea care stă să facă explozie! Yuhuu! Dansul focului şi tobele din sângele meu nu mai contenesc... vreau să fiu fericită... sunt fericită... Dragonul-de-foc se linişteşte treptat şi se întinde să hiberneze încă milioane de ani. Mă nasc pe coma muntelui aşa cum m-am scufundat în adâncuri pe curbarea spatelui Dragonului-de-apă. Dragonule-de-apă, nu e aşa că tu vei reveni de câte ori plouă? Nu e aşa că nu mă vei lăsa singură? Nu e aşa că... dar... deodată...

...tocmai atunci oraşul a fost lovit de un meteorit terorist (sau poate erau cei de la security?) luminaţia aceea mare şi undele lui ne-au schimbat hainele feţele, sufletele... cred că totul atunci s-ar fi putut scufunda şi am fi rămas noi, cei de aici, împietriţi. Cine ar fi venit ar fi putut spune, uitaţi-vă la insula aceea, despre ea se spune o poveste de dragoste, aşa şi aşa, a fost pe vremuri, de mult o prinţesă care, răpită de zmei... ha, ha... suntem o Insulă!

Dar nu, nu şi nu încă! Cei doi dragoni, unul de apă şi unul de foc se împletesc. Uneori mă gândesc dacă nu cumva au călătorit ca să se anihileze unul pe altul până nu-ştiu-unde în ţara aceea îndepărtată unde nu e niciodată tăcere. Dar ei nu călătoresc, ei se susţin. Jumătate din mine e foc, cealaltă jumătate e apă. Eu sunt de fapt nefericita care moare la întâlnirea lor. Eu mă anihilez căci aici trebuie să intervină zeul Bogăţiei şi Prosperităţii... trebuie... dar măsoară focul lungimea pasiunii mele, limba de foc a dăruirii? Măsoară adâncimea de ocean şi profunzimile curenţilor marini? Eu mă sfâşii de durere aşteptând să mă nasc pe mine, insula acea din... din cele două contrarii. Brutalitatea valului loveşte dansul prefacerii ţărmului, îl dezechilibrează, dar nu îl distruge, căci flexibilitatea îl readuce înaaaalt ameţitoooor la loc. Se evaporă valul şi revine ca o ploaie diafană de sus peste ţărmul încins. ( Aha, aici e vorba de circuitul apei în natură!) Uite aşa se bat cei doi dragoni şi eu mă întind luuungă la poalele cerului şi aştept. Acum ştiu: Moartea nu există. Acum ştiu: Pot călători în Univers mai departe. Cei doi dragoni mă locuiesc în aceeaşi măsură. Acum ştiu. Creativitatea mea de ghid internaţional are nevoie de ambele puteri. Nu separaţia, ci unirea, nu puritatea, ci impuritatea este născătoare de drumuri. Iubiţii mei se nasc pe rând şi se învrăjbesc pentru a mă crea pe mine, creier şi minte de călător. Abia în al treilea rând a intervenit zeul Înţelepciune cu Tăcerea. Acum şi eu tac. Sabia mea şi-a făcut datoria. Cei doi şi-au tăiat capetele şi apoi le-au lipit la loc unul în locul altuia, ca balaurii din poveştile europene.

Ha, ha, pe bune, chiar a fost o orgie!

Acum trăiesc câte un pic în şarpele de foc şi marele dragon. Răsucirea mea continuă era o ofrandă. În aer, pe apă, pe pământ am exersat ura şi lupta până la epuizare şi am întâlnit cu mare pompă lumea cea adevărată. Căci până la urmă în unul îmi iubeam asemănarea şi în celălalt diferenţa. Oceanul a venit ca dragonul de apă şi continentul din mine i-a ieşit în întâmpinare ca limbă de foc.

Practic dimineaţa nu mai eram noi. Erau trei umbre. Murisem acolo sus. Pe unul îl îmbrăcase Zeul Longevităţii, pe unul zeul Bogăţiei şi pe unul al Înţelepciunii. Acum coborau trei moşnegi. Fiecare va avea ceva de spus lumii într-o carte proprie.

Eu voi fi cu siguranţă arestat la întoarcere de agenţii guvernului Mondial! Şi, ca Socrate, voi fi condamnat cu verdictul de a fi adus zei noi în cetate şi de corupere de minori... dar până la proba contrarie... încă mai am ceva timp să îl petrec aici în fericita lună Iulie din Zodia Câinelui, în luna care nici nu exista în calendar... în zodia câinelui... zodia...

Ei, asta e povestea şi ar fi bine să nu vă întrebaţi prea mult dacă sunt întreg la minte sau... căci oricum nu vă voi răspunde......................................................................................... .................................................................................................................................................
Y... x... y
Mă doare umărul. Ploaia asta şi uraganul au distrus jumătate din ţinut. Trebuie să coborâm. Noaptea a trecut. Toţi au încercat subiectiv ura, gelozia, concurenţa şi în cap avem acum idei noi despre viitor. (Care viitor, că el e în noi!) Numai idei noi. Trebuie să fim tari. Cosmosul nu se cucereşte numai cu iubire. Lăsaţi iubirea pentru cei mulţi. Voi, elitele, trebuie să exersaţi Adevărul, care nu e totdeauna Fericire şi Împlinirea, care nu e totdeauna Confortabilă. Şi viaţa e o formă de artă şi arta o formă de viaţă! Dar exersaţi, exersaţi domnilor, nu vă sfiiţi! Să nu uităm să iubim şi ura! Să iubim şi diferenţa, să exersăm căderea din rai, din când în când, ce naiba!

Bate cineva la uşă... cred că au şi venit să mă aresteze pentru încălcarea Regulamentului. Mă ridic somnoros. Sunt iar în hainele mele de bărbat. Am redevenit eu. Booom, booomm, bate şi mai tare... Ba nu... e grupul meu gata de îmbarcare... plecăm spre casă... fiecare va fi anul viitor căpitan de navă... ura!!! Yupii... se deschide o şampanie... whisky şi bere mexicană Corona. Toţi, dar absolut toţi au o altă strălucire în ochi, după întâlnirea cu Taifeng Mother.

Addagio la jurnal. Am pierdut ordinea zilelor, dar cred că nici nu are vreo importanţă!