La microfon să vorbiți voi, eu, fără macrofon, nu mă dau jos din pat. Am și voce, am și gene false, mi-am pus țâțe mai de Doamne-ajută, sunt o femeie fatalistă, chiar dacă sunt între două vârste, 25 și 58 de ani. Sunt mai divă decât majoritatea din târg, afară de Maricica, dar aia e o curvă și-o prost situată, nu se pune. Și, ca să-nebunească de tot băieții tineri, care și așa mor după mine, că doar n-o să moară-naintea mea, să știți că fac bine și 69. Peste fix două săptămâni. La mulți ani mie.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2023, grupul are 11.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).