Își aștepta rândul în culise. De emoție nu dormise deloc noaptea trecută. Avea talent, dar avea și foarte mult trac. Urma să recite o poezie de Nichita. Versurile i se amestecau în cap, gura i se uscase, mâinile i se răciseră. Andreea a împins-o pe scenă: hai, e rândul tău. Tot liceul o privea, profesorii, părinții. Unicul reflector de la Casa de Cultură era pe ea. Sugea lumina caldă cu nesaț, dar nu se liniștea. Două secunde a căutat un punct de reazem. L-a găsit. Vlad, sprijinea în stânga scenei o coloană.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2023, grupul are 11.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).