Urâcios și totuși blajin, ca orice copil în primele sale ceasuri, roșu la față, zbârcit, cu ochii lipiți și buză băloasă, fără pic de păr, creștetul chel părea o minge gelatinoasă brăzdată de vene ca niște viermi, pruncul își dormea încă somnul său de făt, înfășat cum era în scutece până la bărbie. Lehuza, o bătrână de 80 de ani, se zvârcolea în pat de durere. Deși o poțiune vâscoasă i se scurgea din colțul gurii, dulceața privirii ei către micul boț de carne șterse cele opt pierderi de sarcină.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2023, grupul are 11.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).