01.05.2023
Deasă. Iar eu orbecăiam. Hainele îmi erau rupte și corpul plin de bube. Când sub picioare am simțit dintr-o dată iarba umedă mi-am amintit cum alergam prin parcuri, când eram mică. Unde sunt toate parcurile? Mă așez pe iarbă și bâjbâi. Cine ești? Ce vrei? întreb, plină de frică. Minute mai târziu realizez că sunt lângă trunchiul unui copac. Îl iau în brațe. Îl strâng tare și încep să plâng. Să ne ierți, îi șoptesc, apoi închid ochii sperând să uit tot ceea ce-am văzut. Ceea ce unui om nu-i este dat să vadă. Inspir.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus