Mă scuzați, mi-ați văzut, cumva, ața? Ce ață, domnule? Ața cu care mi-au fost cusute emisferele, ochiul drept de ochiul stâng, mâna dreaptă de mâna stângă, piciorul drept de cel stâng. Nu știu, domnule, despre ce vorbiți. Of. Bine. Încerc să reformulez întrebarea. Ce leagă două molecule de hidrogen de una de oxigen ca într-un final să se ivească apa? Sincer, nu m-am gândit la asta până acum. Hmm. Eu cred că e aceeași ață, dar nici la dumneata nu se vede cusătura. Te pomenești că om avea același Croitor.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).