07.05.2023
Ne-am dat întâlnire la Tei. Avea o rochiță albă, vaporoasă. O broșă fluture îi mângâia molcom sânul stâng. M-a privit cu un albastru mirat de sub pleoape. Îmi venea s-o ridic în brațe și s-o arunc pe cer, să desenez cu trupu-i o floare. S-o prind mai apoi și să-mi lipesc buzele de roșul ei fin și molatec. Seara ne-am iubit sălbatic, de parc-ar fi fost ultima noapte pe pământ. Peste cinci luni strângeam în brațe-o mogâldeață care-mi știa, pare-se, vocea. De-atunci de sub tei, când eram deja trei.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus