10.05.2023
Te-am invitat într-o seară la o bere. Erai și înfometat. Nu m-ai refuzat. Ai zâmbit cald și șugubăț și ai zis, hai. În aer plutea tensiune și miros de tutun. Ți-am ghicit o parte din gânduri, iar pe restul ți le-am citit în ochi. La felul unu am discutat despre noi, la felul doi mi-ai servit povești despre cum ar fi putut să fie. Dragostea mă aștepta la felul trei dar m-a găsit sătulă. Am diluat berea cu lacrimi până când gradele s-au dus pe apa sâmbetei. Ușa barului s-a deschis și am respirat viața.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus