Dacă făceai dreapta pe Lipscani de pe Calea Victoriei, apoi a doua la stânga pe Smârdan, dădeai de prăvălia lui moș Papadakis. N-avea firmă, dar umbrelele colorate, de toate mărimile, agățate de sârma de deasupra intrării, te dumireau îndată despre meșteșugul bătrânului grec. Era singur, soția îi murise cu mulți ani în urmă și nu fuseseră binecuvântați cu nicio odraslă. Poate de aceea se lumina la față și ochii începeau să-i sclipească, de câte ori vreun mușteriu îi călca pragul. Geiá sas kýrie.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).