Unora le place Brahms - Rock me Amadeus

Un fost dependent de heavy metal, Seb Hunter, nu ştia nimic despre muzica clasică în momentul în care a decis că e vremea să se "maturizeze" şi să înveţe să o iubească.

În cartea sa, Rock me Amadeus el descrie acest drum iniţiatic. Un ghid de la A la Z pentru cititorii Time Out care îl caută pe Bach. Sau pe Brahms...

 A de la auditoriu
În general, e bine să-i ignori pe cei din auditoriu, fiindcă sunt bătrâni şi enervanţi. Pe de altă parte, ei nu sunt deranjaţi de tine, indiferent cât de neprezentabil eşti, dat fiind că tu constitui veriga următoare în lanţul generaţiilor, deci însuşi viitorul muzicii clasice. Nu eşti supus niciunei presiuni, fiindcă nimeni altcineva nu se oferă să joace un astfel de rol; eşti cam singur pe terenul de joacă. Mă rog, tu şi restul de tocilari.

 B de la Bach
Bach a fost cel mai bun, cel mai cool reprezentant al barocului, un adevărat precursor de Krautrock, care te satisface în orice moment, cu condiţia să te mulţumeşti cu monocromia lui adâncă şi bogată. Numai că Mozart a inventat culorile. Beethoven a compus în Technicolor. Wagner se ascultă cu ochelari tridimensionali. Iar Stravinsky a dat foc cinematografului. În ultima vreme, nu facem decât să bâjbâim prin cenuşă.

 C de la contemplare
Ceea ce ar trebui să cauţi dacă nu poţi să stăpâneşti celălalt C important, concentrarea.

 D de la Debussy
"Preludiu la după-amiaza unui faun": o muzică excelentă pe care să îţi bei cafeaua de după-amiază sau cafeaua de dimineaţă, mai ales că seamănă puţin cu sunetul filtrului de cafea - ba un clipocit, ba un bolborosit... ba îţi dă o uşoară nervozitate cofeinică...

 E de la Edward Elgar
Un compozitor teribil de ţeapăn, care a purtat o mustaţă extravagantă şi a trăit pe vremea Regelui Edward. Creator al acelui imn subtil închinat multiculturalismului şi toleranţei intitulat "Land of Hope and Glory", pe care tinerii conservatori îşi dreg vocea plini de entuziasm.

 F de la Frederic Chopin
Un geniu al pianului, acest reprezentant al romantismului de secol XIX născut în Polonia, a excelat într-o tehnică leşinată, înflorită, maimuţărită printre altele de Rick Wakeman în "Countdown".

 G de la Germania
Ţara care a produs cea mai durabilă, dezlănţuită şi influentă muzică clasică. Aceste sonorităţi pompoase şi stridente urmau să fie aduse la perfecţiune de Meat Loaf şi Scorpions, deşi, slavă Domnului, nu simultan. G vine şi de la revista Gramophone, care este aşa de plină de jargoane pretenţioase şi neinteligibile că nimeni nu citeşte un exemplar de la un cap la altul.

 H de HMV de pe Oxford Street
Locul unde a început totul pentru mine, după ce am păşit din greşeală pe altă scară rulantă decât intenţionasem şi m-am trezit într-o cutie de sticlă plină de oameni cu chelie.

 I de la Prozac intravenos
Producătorul numărul unu de somnambulism soporific al naţiunii şi totodată viciul înspăimântător de care suferă cei de la radioul Classic FM. Clasici potoliţi la ora şapte. Amorţiţi la nouă. Trotilaţi la zece. Nitrazepam la miezul nopţii. Acum se străduiesc să facă acelaşi lucru copiilor voştri.

 J de la John Cage
Devorator de ciuperci, maestru Zen şi pionier al avangardei - cam ca bostonianul Andrew Lloyd Webber, dar fără frumuseţea nepăsătoare a celui din urmă. Componentele dinamice preferate de Cage erau sunetele complet aleatorii, urmate de linişte. Dacă Lloyd Webber ar fi folosit un picuţ mai multă linişte, lista de faţă ar fi fost mai plăcută.

 K de la Nigel Kennedy
Un, hmm, Jimi Hendrix al viorii.

 L de la lipa-lipacătre bar
... în timpul pauzei şi pe urmă lipa-lipa la toaletă, la sfârşitul concertului. Vei ajunge primul, fiindcă toţi ceilalţi sunt ocupaţi să ofere dirijorului / orchestrei / doamnei grase ovaţii nesfârşite, aplauze în picioare şi buchete de flori ieftine.

 M de la Mahler
Toată lumea îl place pe Mahler, în ultima vreme; muzica lui este profundă şi complicată şi adânc metafizică şi atât de hardcore, că practic nu are lucrări minore.

 N de la nu se aplaudă oricând
Mă duceam odată la un concert şi am dat peste un prieten vechi, pe care nu-l mai văzusem de ani de zile. În loc să mă întrebe ce mai fac sau să-mi zică ceva drăguţ a venit drept la mine şi mi-a şuierat la ureche: "Să nu aplauzi în mijlocul concertului."

 O de la Olivier Messiaen
În mod surprinzător, există un întreg set de patru CD-uri, în care Messiaen cântă la orga unei biserici din Paris şi de care nu te plictiseşti niciodată.

 P de la pitici
Cei ai lui Richard Wagner, compozitorul foarte iubit de nazişti pentru ciclul de opere "Nibelungii", care ţine 186 de ore: o încercare îndrăzneaţă, atotcuprinzătoare şi, mai ales interminabilă de a unifica toate artele sub umbrela spectacolului de operă. Dacă mă-ntrebaţi pe mine, eu aş prefera să stau în ploaie.

 R de la Romantism
Cam tot repertoriul - cu R - din sălile de concert e romantic - cu R - fiindcă, spun specialiştii, noi profanii atâta putem pricepe. Exemple: Beethoven, Berlioz, Brahms (şi asta numai la B), adică o muzică solidă, frumoasă, care îţi dă elanuri înaripate. De câte ori am vrut să mă autodepăşesc şi am mers la concerte numite generic "de muzică contemporană", am plecat plin de fumuri: păi am compus şi eu capodopere similare, folosind cutii de conserve goale în care şutam cu sete. Desigur, eram foarte beat.

 S de la sforrr
Sunetul pe care îl emiţi, în medie, o jumătate de oră în timpul unui concert. Nu-ţi face griji: se întâmplă celor mai buni dintre noi.

 Ş de la şşşş
Trebuie să începi să exersezi sunetul cu care soliciţi să se facă linişte; eu unul scot un "şşş" atât de crud şi de răuvoitor, că seamănă cu plesnetul de bici al lui Indiana Jones.

 T de la trianglu
Cea mai pură şi mai nobilă dintre armele de foc aflate în dotarea muzicii clasice. Trianglul este lovit de un percuţionist, care în decursul serii poate să mai izbească într-un vibrafon (adică un xilofon - vezi X), într-un timpan (tobe), într-un set de conga (tobe) şi o talangă (un clopot în formă de vacă). Trianglul e cel mai uşor; trebuie numai să-l loveşti cu un băţ, din câte-mi dau seama.

 Ţ de la ţie
Dacă ţie nu-ţi pică fisa; dacă ţie nu-ţi place ce auzi; dacă ţie nu ţi s-au deschis urechile şi dacă ce citeşti acum îţi dă arsuri în adâncimile conştiinţei tale încărcate, nu are absolut nici un rost să te afli acolo. Nu-ţi pierde timpul dorindu-ţi să te afli în altă parte şi bagă-te cu tot sufletul în chestia asta, chiar acum. Sau pleacă.

 V de la vioară
De la ce altceva? De fapt, V vine şi de la incredibil de plictisitorul Antonio Vivaldi. Şi de la Vanessa Mae, presupun.

 X de la xilofon
ca de obicei...

 Z de la Zorba
Visul meu este să mă ridic în mijlocul concertului, să urc pe scenă şi să înaintez plin de curaj, producându-i maestrului Zubin Mehta mişcări stupefiate ale baghetei (dirijorale). Apoi să încep să dansez, pasional, dar demn. Cu rânjetul lui Anthony Quinn întipărit pe figură. Ar fi cool.

Cartea lui Seb Hunter, "Rock me Amadeus", apărută la Editura britanică Penguin, poate fi comandată pe amazon.com.

(Traducere şi adaptare de Ema Stere, articol preluat din Time Out Bucureşti, decembrie 2006)