18.05.2023
Acolo îl găsești, zice impiegatul și-mi arată bomba din capătul peronului. 9 dimineața, singurul client. Mă așez la masa soioasă, el trage dintr-o mărășească. Ce vrei? Nu apuc să deschid gura. Dă și tu o cafea, și-ți zic cum a fost. Fac semn omului de la tejghea, aduce cafea și tărie. Nu, zic, vreau să știu cum intru în Zonă. Asta nu-i de cafea și-mi rânjește în doi dinți. Pun banii fișic lângă el. Mai ales, cum ies vreau să știu. Vezi, și-mi arată picioarele retezate, le-am lăsat în Zonă. Ce ești dispus să pierzi?


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus