În cele ce urmează, Florin Iaru a formulat câteva gânduri după citirea textelor din temele: Zebră, Dragostea din trei și Umbrele - toate textele aici.
*
Genul flash fiction e unul greu de tot. Ar putea fi comparat, în lumea prozei, cu un haiku, unde fiecare silabă contează. În clipa în care știi că respectiva silabă e la locul ei, poți fi sigur că ți-a ieșit.Pe scurt, ce aștept de la genul ăsta? Să mă surprindă. Realitatea sau irealitatea, într-o nouă prezentare. Apoi, să nu găsesc imprecizii, ezitări, cuvinte în plus. Dacă într-o proză scurtă normală regula asta e regină, aici e Dumnezeu. Nu uit absența cvasitotală a abstracțiunilor și metaforelor (ca o epilare definitivă). Mă deprimă prozele pe care nu le pot vizualiza. Una e ce vede autorul, alta, ce-și închipuie cititorul. Și nu uitați de complicata și delicata simplitate.
Prin urmare, m-am oprit la cîteva proze care mi-au rămas agățate de memorie și a doua zi și pe care le pot repovesti într-a treia. Persistența memoriei e cel mai sigur semn că o proză e bună (dar poate fi și foarte proastă, contrariile se atrag).
Mi-au plăcut următoarele proze (câteva comentarii la unele dintre ele, la final, cu italice):
Dragostea din trei
Alex Crab
Valeria știa că bărbată-su o înșală cu Nina, preoteasa, de-aia și ea se răzbuna pe el săptămânal, punându-și-o cu Costi, învățătorul, a cărui nevastă trăia de ani buni cu Vasi, primarul, știind amândoi că și nevasta lui Vasi se combinase cu Răzvan, doctorul bătrân, a cărui nevastă făcea regulat sex cu popa Stelică, cu dascălul Ionuț și cu poștașul Grig, fără să știe însă că și Claudia, nevasta lui Ionuț, are bucurii la Grig. De când satul se golise și nu mai număra decât 14 suflete era greu să mai ții un secret.
O joacă bine stăpînită și adusă din condei.
Dragostea din trei
Adina Vîlcu
Ai nevoie de o hartă ca să îți scoți privirea din decolteul meu? l-am întrebat ușor amuzată. Nu ziceai că vii de la muncă? Ce lucrezi? mi-a replicat iute. Sunt actriță porno, i-am aruncat răspunsul și am sorbit din ceașca de cafea din fața mea. A fost prima dată când m-a privit în ochi. A înghițit în sec. Nu știu dacă sunt confortabil să știu că te ating alții, a zis după multe secunde de tăcere. Altele, l-am corectat. Atunci e altceva, îmi spune zâmbind. Lucrezi și de acasă?
Am, însă, aici niște observații. Cuvinte în plus sau formulări prețioase: i-am aruncat răspunsul; ceașca de cafea din fața mea;
Dragostea din trei
Ruxandra Comșa
Cum se lumină porni spre cortul cel mare răsărit peste noapte. Ai fost și anul trecut, zise țiganca. Ai adus ce-am cerut? Scoase din buzunar trei monede găurite și le puse în mâna femeii. Le cercetă cu atenție. Bună treabă, zise ea. Sigur asta dorești? Da, răspunse cu însuflețire. Așadar vrei să trăiești din vorbe. Fiecare monedă e o lege. Prima, păzește urechile de miere. A doua, privește doar cu mintea ta. A treia, inima ta e o poartă. Vino și la anul cu trei povești. Una bună, una proastă și una fără de sfârșit.
Dragostea din trei
Arthur Ianoși
Cam care ar fi fost șansele să joci ruleta rusească în 3 și toți să fie morți? Regula: să tragă toți 3 în același timp. 2 bărbați și o femeie. Exista și intrare și ieșire în tâmplele lor. Îți puteai da seama că stătuseră în picioare când o făcuseră. Unul dintre ei, în cădere, își lovise maxilarul de baza șemineului de marmură albă și părea că rânjește. Clar fusese primul. Al doilea picase peste el. Avea ochii închiși. Doar ea picase teatral, într-un fotoliu, cu tâmplele însângerate dar ochiul drept încă clipind.
Nu înțeleg ce vrea să zică "încă clipind". Evident, autorul a vrut să mă impresioneze, dar e un efect cam ieftin.
Dragostea din trei
Ramona Ungureanu
Femeie, dă-te mai încolo, că mintenaș pic din pat. Unde să mă dau, că nu pot de Vasile. Ce Vasile, ce să caute Vasile-n pat cu noi? Păi are, că l-o dat femeie-sa afar' din casă și tu l-ai chemat, da' dacă bei ca sugativa de tri zâle, mnò, zilele trec, Vasile rămâne. Ș-apăi di ce dòrme-n partea ta de pat, muiere? Da' ce vrei, să dòrmă lângă tine, apăi ce-a zâce lumea? Care lume, că suntem acas' la noi? Păi ăștia dè dorm pe podea, de la nunta lu' Anuța. Și mai încet, că-l trezăști pă bietu Vasile.
Dragostea din trei
Monica Bologa
Stăteam culcați în iarbă și ne uitam la cer. Deodată, Mitică a început să-mi vorbească ciudat: Poate dacă ploaia s-ar porni, și din cer n-or să mai cadă iepuri, vânturile noastre toate se vor întâlni vreodată și se va face liniște; ți-am dat un rimel, tu ai vrut în tunel, ăla mare cât inima ta. Mitică, ești bine? Te-a înțepat ceva? De nicăieri, a apărut o pupăză și a-nceput să-i ciocănească rima. Pu pu pu, pu pu pu, vreau să zac și eu aici. L-am dus în casă și l-am vindecat. Cu ce? Cu dragoste. Și ceai de trei.
Finalul e stricat de pîrdalnica de dragoste.
Umbrele
Ioana Epure
Intru în prăvălia maestrului ceasornicar, cu umbrela strânsă. Bună ziua, maestrul mă privește pe sub monoclu, mirosul de sacâz îmi inundă nările, ceasul ce arată 9 și 10 îmi face cu ochiul, ștrengărește, îi zâmbesc înapoi, cel ce arată 16 și 40 cere atenție, îl ignor. Donșoară, lăsați umbrela la reparat? Nu, am venit să v-o las de tot, e inutilă pentru mine. Apa din cer mi-e foarte bună. Donșoară, v-ați prins umbra în pragul ușii, n-o auziți cum țipă de durere? Ah, și pe-aia v-o las de tot, e din trecut.
Dar surprinzător cîte texte au fost foarte aproape de "foarte bine". Adică de emoție, de surpriză, de chestia aia care face dintr-un autor chiar un autor recognoscibil. Începuturi bune, sfîrșituri bune, doar întregul nu a scos-o la capăt. Le-a lipsit puțin curaj, puțină libertate, puțină visare, probabil teama de a nu greși a fost prea tare. Numai cine nu încearcă nu greșește.
Cîteva împiedicări din texte, acolo unde autorul (autorii) bagă papagal (comentariile mele în paranteză):
lucește cu reflexii ca un râu de petrol... (reflexiile sînt inutile și rău "poetice")
aerul, altădată îmbâcsit, miroase a apret... (dacă scoți îmbîcseala, nu pierde nimic, dimpotrivă cîștigă în viteză și precizie. îmbîcsit-apret. Prefer apretul.)
Am ignorat și spectacolul oferit de... (haide, bade, reformulează, nu dăm declarații)
Stătea întinsă pe patul rece, privind atentă medicul care răsfoia tăcut... (E prea mult, nu?)
făcând să tușească ce biete animale se mai nimereau... (hai cu topica)
Eram culoare pură într-un confort cald cu efect spațial. (Io cred că autorul a fost foarte mîndru cînd a scris asta)
ca să respir aerul rarefiat al măririi (avîntul disperării, necroza conștiinței, inexprimabilul dușumelei etc.)
își lăsa degetele să se întrepătrundă într-un dans ludic (adică: ori își frîngea degetele, ori le trosnea)
Sunt patinator, deloc artistic aș putea spune (hotărîți-vă, puteți sau nu puteți?)
Era o rara avis și a beneficiat de ticket VIP (adică era "poamă bună" sau, mai simplu, "bunăciune")
îi mitraliau preț de-o clipă mintea; Nonculorile-i acaparaseră complet scoarța, răsărind în reprize longitudinale, sfidând căldura... (nu mă împinge, că amețesc)
Cuburile de gheață pe care se prelinge cafea cu vodka se învârt haotic în pahar... Trupul ei se apropie felin (Zaraza e, totuși, antilopă, dar oare se putea apropia erbivor?)
incertitudini predictive (pe cuvînt dacă nu mi-a plăcut, pentru că nu înțeleg ce a vrut să spună autorul)
fornăi spre ființa ce voia doar să bea o bere... (omul e o ființă umană)
M-a privit cu un albastru mirat de sub pleoape (pleoape transparente, sînt convins)
Lumina palidă făcea costumele să danseze, pe peretele murdar, într-un vals de umbre chinezești. (ce e prea mult strică)
teroriza supușii (referat de poveste)
scrâșnește din toate măselele martirului cu antebrațul jertfă pe altarul nunții de piele (pe asta am notat-o)
El preferase pe cineva gol de sentimente doar pentru un milimetru de piele nudă (cu centimetrii, bănuiesc, e mare bătaie de cap)
Cîteva locuri în care autorii ar trebui să fie mai atenți la formulare. Prețiozitatea, inversiunea topică, perifraza, poetizarea și eufemismul sînt mijloace care folosesc la ceva. Fără un scop precis nu au sens.
vibrând cu trupul
Și cu evrika zvârlită în figură
sărutând delicat gâtul fragil
disipă precum granulele de nisip în clepsidra poeților milenari
borhotul sufletului după o iubire decedată de o supradoză de mimare, ca saliva tuberculoasă pe cămașa scrobită
o zi din aia rece nițel
își vedeau îngemănați de viața lor supra și subterană, dăruind și sorbind sevă... Sămânța roditoare și-a arătat curând chipul, completând bătăile inimii, între divin și lumesc.
n-avea să-i străpungă vreodată barierele spiritului
setea unui strigoi flămând de a ucide
Umbrele fățărniciei se ciondăneau acum pe cer
ploaie de-a dreptul diluviană
întrebări tendențioase în emisiuni de căcat și eu rulând la fel de păcătos
adeptul scormonirii prin capul oamenilor... umectat bine...
imortalizez momentul vizual... mă apucă posesiv...