Bravo, Grigore, ai intrat și tu în rândul lumii. Văd că ți-ai tatuat-o. Stai să citesc: COFE. Ce-i aia? Băutura mea preferată, fierbinte și aromată. Lasă rimele, Grigore, că-s interzise. Și care e băutura ta preferată? Cafeaua, Steluțo. Fraiere, analfabetul ăla ți-a tatuat-o greșit. Nu, că a scris în engleză. Păi, și așa e aiurea. Trebuia să fi scris cu double O și double F. I-am zis și eu, dar cică nu i-a încăput. Vai de capul tău, amărâtule. Te las, mă duc la Mișu. M-a invitat la o COOOFFFEEE.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).