19.05.2023
Vom rămâne prieteni, i-a zis el. O să ieșim la o cafea. Chiar dacă nu mai suntem un cuplu. Ea și-a șters lacrimile. I-a atins mâna. Tatuajul lui cu Chaplin a picat ca o sentință. Cerneala i-a făcut cu ochiul. Încă un bărbat care vrea să o mintă. Să o facă să creadă că o iubire de șapte ani și jumătate se poate dizolva într-o ceașcă de cafea. Ca lingurița de zahăr din visul unui diabetic. L-a mângâiat pe Chaplin pe joben, știind că e ultima oară. Nu, mersi, mama mi-a spus să nu beau cafea cu străini.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus