Eram în tren cu bunica, veneam de la București, păzeam geamantanul umflat și abia așteptam s-ajung acasă. Reîncepeam grădinița după Crăciunul petrecut cu părinții în orașul unde urma să fiu și eu curând la școală. Aveam nod în gât, nu voiam în blocul care mă speria, nici în camera-mpărțită cu o soră care nu se juca cu mine și n-aveam cum să-mi duc acolo curtea bunicilor. Am ațipit cu gândul la păpușa ascunsă, furată de la sora mea. Nu m-a iertat vreodată, iar fetița din mine încă își plimbă bagajul între două lumi.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).