E cel mai leneș om din lume. E căsătorit cu o tipă însărcinată de altul. După ce termină munca, nu vrea să vină acasă. Încercase să facă sex cândva, dar stătea ca prostul așteptând un cutremur care să-l hâțâne. Ridică lenea la nivelul de artă. Are un stil de a vorbi inconfundabil, adică la întâi și la treizeci și unu. Partea gravă e că-i molipsește pe cei din jurul său cu lenevia lui. Acum se plimbă cu cățelul. Ajutor; prindeți hoțul; poșeta mea, țipă o cucoană. Șooo pe eeeel Griveeei. Haaaau, haauuuu.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2023, grupul are 11.260 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).