în neștire
în zare să se-nșire
spre a se nesfârși
doar zeii orbi
ei ce mai știu
cine le-a plăsmuit
din ne-granit
pe-acest urcuș părând a nu fi viu
în toropeala soarelui de-amiază
prin aerul vibrând
mai tare când și când
nervurile din marmură dansează
avec une royale aisance
les blanches colonnes courent sans fin
dans l'horizon qui au lointain
trompe nos yeux et tremble
seuls les dieux aveugles
savent qui
a pu les ériger et quand
sur la colline qui semble
ne pas avoir de vie
dans la lumière de midi
et hors du temps
les veines sur la chair
du marbre dansent