01.06.2023
Se simțea catapultată în satul ăla de la capăt de lume, unde venise să ia în primire o casă lăsată de o mătușă despre care nu-și prea amintea nimic. Într-o seara, când nu putea adormi de căldură verii, se hotărî să vadă ce se întâmplă la bodega din sat. Purta costumul ei bărbătesc și tocuri mult prea înalte. Un Espresso Martini, a cerut. Au râs și ea și băiatul de la bar. A savurat o bere, rece. De atunci se întoarce o dată la câteva luni. Căsuță are acum grădină și e locul în care se ascunde de toți și de toate.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus