03.06.2023
Niciodată Universul nu a reușit să conspire să ne întâlnim. Era colegul meu de departe, cu care vorbeam aproape zilnic. Deși ne spuneam lucruri importante, planificam chestiuni de care, uneori, depindea evoluția noastră ca entitate statală, aveam, amândoi, o bucurie enormă de a ne auzi și comunica. Ne promiteam mereu că ne vom vedea să stăm să povestim la un pahar de vorbă. Ne-am sprijinit cu drag și ne trimiteam cadouri de sărbători. Într-o dimineață geroasă nu a mai răspuns la telefon. A fost.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus