04.06.2023
Dau din coate ca să-mi fac loc. Dansez. Îmi e cald. Sunt transpirată. Îmi ridic tricoul deasupra buricului și-l prind într-un nod. Îmi mușc aiurea o buză. Mă întâlnesc cu un oarecare ce mă strânge prea tare în brațe, apoi se apleacă și mă pupă pe burtă. O fată mă ia de mână și mă trage după ea. Continuăm așa spre DJ. Mă învârt. Sunt atinsă și ating. Am corpul în mișcare. Ador să dansez. Cu zilele. Nu-mi pasă de nimic. Sunt liberă. Sunt energie. Am încă douăzeci de ani. Trăiesc pentru asta. Clipesc. Totul dispare.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus