14.06.2023
Să mai treacă cumva și noaptea asta fără dureri mari și cosmice și să nu mai aud cum zumzăie pereții și crapă ca gheața de atunci când am fost la copcă, să nu mai aud cum mă bârfesc fotoliile și covoarele, să nu mai văd cum ușile și geamurile își ridică poalele și o iau la sănătoasa și eu n-am pe unde să ies. Să vină dimineața și să pot să încalec fluturele portocaliu care mă așteaptă înșeuat de trei zile și să nu se transforme-n omidă, te rog, mă fluture, așteaptă-mă și pe mine, să trecem râul.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus