17.06.2023
Ies din aeroport. Mă urc în taxi și-i cer șoferului să mă ducă spre hotelul unde până nu demult veneam cu iubitul meu. Mă uit și pe lista filmelor la care trebuie să ajung azi. Progresiste. Pe gustul meu, îmi zic, în timp ce verific dacă-am luat legitimația. E primul weekend în care voi fi din nou o femeie singură. Îmi era dor. Taxiul face stanga. Dintr-o dată nu mai recunosc nimic. Parcă totul face parte dintr-o altă lume. O alarmă. Oameni fug pe străzi. Avioane. Răniți. Șoferul nu înțelege ce spun. E război.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus