18.06.2023
Pe sub drum, sunt pietre. Pe sub pietre, milioane de vietăți mici mici, mici și nu așa mici se târâie în circuite gigantice. Vin și pleacă aparent fără un motiv, construiesc labirinturi de umezeală, microorganisme și resturi. Moartea este vie, naște altceva. Care este mâncare pentru altceva, care este mâncare pentru altceva. Pe drum, mii de mașini care nu sunt vii, circulă. Dacă ai întoarce drumul ca pe o clătită, pe drum ar circula milioane de vietăți mici mici, mici și nu așa mici. Pentru care moartea este vie.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus