Marș d-aci, slugă năroadă, răcni la el și-l dete de-a rostogolul pe trepte. Boierule, te-am argățit toată fierbințala verii, îmi trebe simbria, să-mi trimit ficioru' la carte. Fără sorți de izbândă, se ridică și cu obidă-n suflet o luă spre casă prin colbul de pe uliță. Îl văzu sub nuc - scrijelea c-un băț noduros felurite forme numai de el înțelese -și gândi că băietul n-a mere nici anul ăsta pe calea cunoașterii. Îl chemă și-și vărsă amarul. Nu-i bai, tătucă, zise copilul, școala tăt acolo a fi și la anu'.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).