Viața adultă nu mi se potrivește deloc, îi spune o fată din tren cuiva, la telefon, în timp ce privește absentă pe geam. Nori mici îi acoperă fruntea ce se-odihnește pe șirurile de munți albaștri. Îmi place să călătoresc, să schimb locul, zice, strângând în brațe Maestrul și Margareta. O să mă întorc la un moment dat, promite, apoi trenul intră în tunel. La capătul lui, nici urmă de fată. Sună-mă când ajungi, scrie pe ecranul telefonului tău. Nu răspunzi, îți pui ochelarii și citești mai departe din Bulgakov.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2023, grupul are 11.430 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).