Noroc bun, băieți. Noroc bun, Vasile, răspund ortacii care ies din mină în timp ce alții se pregătesc să urce în vagoneți. Vasile, ți-ai luat Nobelul? L-am luat, Ioane, n-avea grijă. Spintecăm burta balaurului astăzi. Să ne vedem cu bine, Dumnezeu cu voi, și trenulețul hurducându-se, pornește agale spre centrul pământului, acolo unde stă ascuns aurul munților din Apuseni. În luminile lămpilor de la căști strălucesc ochii șobolanilor ce mișună prin galerii. Se salută tacit, oameni și șobolani, camarazi.
Iulia Biro
Adică medalea dă aur. Am luat-o dă la barosanu ăla care a câștigat-o el la cărți, dă-l cheamă ca pă librăria în care să vinde și vin. Cărtu, Cărtă, ceva. Și medalea asta dă aur am dus-o la Nea Slabu, unde jucăm cărți ca băeții, ș-am perdut-o chiar în seara aia. Ș-am mai perdut și mașina adusă din America de fra-miu, de aia am vânăt ochiu stâng, și pă nevastă-mea a nouă, de aia am vânăt ochiu drept, că ta-su e stângaci. Ghinionu naibii ce me-a adus medalea nobelă. Numa dă la cărțile scrise de Cărtă ăla mi să trage.
George Dometi
Bravo, mămică. Batăr să-l pui la loc. Nu, mamaie. E al meu. L-am primit. Di la cine? Că doar nu di la Zoli din capătul satului. Că ăla o adus șî bube în sat, di ne-am scărchinat tăț vreo tri săptămâni. Sî-l duci înapoi. Nu, mamaie, l-am câștigat. La șe? La filcăi? Nu. Știi că mie mi-a plăcut să scriu. No, păi, dară că ț-o plăcut, tu, copchilă, da' nu luai tu coronițe, di am podul plin di ele? Am, am. Și vreau să pun și medalia asta tot acolo. No, bine, Herta, o pui. D-apoi di undi-i? Din Suedia.
