Puroiul se prelinge. Mii de musculițe se adapă din coptura gălbui rășinoasă a stârvului sfârtecat. Ochiul ieșit din orbită privește spre distincția pitită pe raft. O mână umblă prin buzunarele bătrânului căzut. Nimic. Vlăjganul îl calcă pe cap. Pocnet de oase crăpate. O pârăit ca harbuzul copt, jigodia, se auzi de după cagulă. Bă, ai zis că hodorogu' ăsta are bani, că e cine știe ce căcat d-ăla, geniu' matematic, că a fost în Suedia. Dacă nu găsim medalia aia ne-am ars. Mortul începe să miroase.
Alex Caragian
I-a zis: mergi cu Domnul, dar el mergea cu calul. Iar calul nu mergea. Însă când o făcea, alerga. Cu potcoave. Cele din spate încercau să le prindă pe cele din față. În spate erau mereu mai multe. Căci fețe sunt doar una. Și drumurile rămaseră fără praf, fiindcă-l adunase pe tot în copite. Cărarea-i sărea pe tălpi și-avea formă de șa-ntre coapse. Se rătăcise încă dinainte să plece, dar tot mai spera să aibă roade căutările. Fugea de muți ce strigau după el ca să-i decerneze un premiu nevorbitor.
Daniela Rusu
Când o să cresc, o să fug de-acasă și-o să trăiesc în tren, din loc în loc. Cel puțin tu ai casă, Dinamito, io știu decât să curăț grajdurile și să dorm sub stele. Ei, lasă Piticule, când o să fiu eu mare, o să câștig un Nobel și cu banii o să cumpăr o casă pentru toată gașca. Dar Carolino, Nobel nu e ca la Loto, nu primești bani. Taci, Piticule, ai zis și tu că nu ai școală, de unde știi tu asta? Nu știu, se jenă Piticul și ochii lui pierduți se făcură mici de furie. După ce că-s calic, mai sunt și prost c-o supăr.
