Profesorii și mama le numeau teme. Tata nu mă întreba niciodată. Dar pentru mine nu erau teme, erau uși spre alte lumi. Am învățat curioasă despre s-au și sau, m-am minunat despre cum poți să pui literele în șiruri diferite și mintea să pătrundă noi realități. Și cifrele și figurile geometrice m-au fascinat. Așa mă feream uneori de sunete, de gemetele mamei, de vocea dogită a tatei, de plânsete și lovituri. Alteori mama mă lua cu ea și fugeam de acasă. Și astăzi îmi plac temele, dar nu temele muzicale și nu fugile.
Mihaela Palaloga
Nicio masă fără pește, obișnuia să zică tatăl ei când zvârlea captura zilei în chiuveta spartă de inox. Ea își făcea temele și abia aștepta ca mama să curețe peștii cu grijă, să întindă mălaiul de pe raftul de sus pe un ziar, iar mai apoi, să prăjească guvizii în ulei încins. Dacă avea noroc, uneori aveau și pești mai mari, cu oase și oscioare de care nu îi era teamă. Și matematica parcă se înțelegea mai ușor în fumul înecăcios de ulei și rotocoalele de mălai. Învățase deja înmulțirea când tatăl ei a murit înecat.
Ana-Maria Butuza
Doamne, cât era de frumos băiatul pe care îl vedea în pauza mare, în curtea școlii. Și ei, proasta, îi era atât de rușine când privirea lui devenea insistentă. Se fâstâcea, își căuta ceva de făcut în altă parte, ba se arăta interesată de poveștile total neinteresante ale vreunei prietene, numai să nu îi ghicească el gândurile. Nici măcar nu știa cum îl cheamă, dar ce conta, născuse în ea emoții neștiute. Acum, integralele și limitele de la minus până la plus infinit îi dădeau după egal chipul lui.
