În cele ce urmează, Cezar Amariei (jurnalist practicant - Europa Liberă, Observator Cultural - și scriitor de ziua a șaptea - Zilele noastre mărunte, Polirom, 2018; Exerciții de liniște, Polirom, 2021) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Fetița căreia nu îi plăceau temele și Am luat Nobelul - toate textele aici.
*
Texte mult mai bune, mai curat scrise, probleme atât de puține încât am crezut la un moment dat că mi s-a stricat radarul literar. Motiv pentru care felicit toți participanții, se simte un mare pas colectiv înainte.Am apreciat imaginația și modul subtil de a livra o poveste. Unul dintre păcatele începătorilor este de a vrea să spună totul. De multe ori este mai important ce nu se vede, dar poate fi intuit.
Mi-au atras atenția în mod deosebit următoarele texte, în opinia mea publicabile fără probleme (nu este un clasament, ordinea e strict cea în care le-am citit; observațiile personale sunt marcate cu italic):
Fetița căreia nu îi plăceau temele
Dan Banu
Încercă să facă un L, dar nu avea chef și pixul alunecă singur pe hârtie. Nu semăna c-un L, ci cu o sfoară. Pixul alunecă iar și iar. Râcâi cu unghia și desprinse cele trei sfori. Desenă apoi trei de O. Dar semănau mai mult a baloane. Legă baloanele cu sfori și le agăță în geam. Casa se ridică ușor către cer. Nu se sperie. În schimb cei doi șoricei prinseră a se învârti agitați. Ea desenă un fursec. Șoriceii mâncară fursecul, apoi sforile. Casa căzu zgomotos înapoi. Pagina se umplu de L și de O.
Simplu și plin de imaginație. O observație: "Încercă să facă un L, dar nu avea chef". Dacă încearcă și nu e obligată, nu prea înțeleg (nu reiese) de ce nu ar avea chef, nu înțeleg construcția adversativă. O variantă ar putea fi "Încercă fără prea mare chef să facă un L". Oricum, o idee excelentă, felicitări!
Fetița căreia nu îi plăceau temele
Ana Maria Dobre-Nir
E normal să-ți placă mai mult să sari pe trambulină decât să citești, dar și cititul are farmecul lui. Mama e aici. Întâi citim, apoi sărim împreună. Dacă anumite cuvinte îți par prea grele, dă-ți voie să greșești. Și eu greșesc des și nu-i bai. Nu trebuie să fii cea mai bună din clasă. Pentru mine ești tu, indiferent de cât de bine înveți sau nu. Nu, mama n-a crescut așa. Ea a trebuit să fie cea mai bună. Într-o zi a ales însă să greșească și să învețe din greșeli. Pentru tine, îmi doresc doar să nu renunți.
Am apreciat modul fin, subtil în care construiește povestea, e mai important ce nu se vede, ce lasă loc imaginației cititorului. Iar textul o stimulează din plin.
Fetița căreia nu îi plăceau temele
Ioana Epure
Adora să cânte la pian. Bondarul de sub fereastră a auzit-o primul, a invitat albinuțele la dans, ce miere gustoasă a ieșit, copiii au băut ceai cu miere, în loc de suc, apoi melcii și-au lepădat cochiliile, pe ritm, oamenii, văzându-i, au început să renunțe și ei la pereți, copiii au fost mult mai fericiți azi la etajul 7 decât ieri la etajul 5. Pomii au scuturat din frunze, când verzi, când galbene, când deloc. Medicul aruncă o privire în sala de așteptare, doamnă, nu luați loc? Păreți obosită.
Pentru modul cum construiește narațiunea și atmosfera și cum contrabalansează totul, discret, la final. Foarte bun text!
Am luat Nobelul
Laura Stanciu
În iarna lui 1905, în casa ei elegantă din Viena, Bertha Kinsky își înrămă diploma premiului Nobel pentru pace. Era mai mult de-atât. Era ultimul semn de la Alfred. Primul fusese anunțul din ziar. Domn bogat, educat, în vârstă, caută femeie matură, vorbitoare de limbi străine, pentru post de secretară și menajeră. După ce locuiseră împreună, corespondaseră toată viața. Voi crea ceva care ne va lega numele, i-a promis el. Abia după ce ea împlini 62 ani, numele lor ajunseră pe același act oficial.
Am apreciat modul fin, indirect, în care este livrată povestea. Text in crescendo, foarte bun finalul. Bravo!
Mențiuni (texte foarte bune, pe care ar mai fi puțin de lucru):
Am luat Nobelul
¥Ana-Maria Butuza
Noroc bun, băieți. Noroc bun, Vasile, răspund ortacii care ies din mină în timp ce alții se pregătesc să urce în vagoneți. Vasile, ți-ai luat Nobelul? L-am luat, Ioane, n-avea grijă. Spintecăm burta balaurului astăzi. Să ne vedem cu bine, Dumnezeu cu voi, și trenulețul hurducându-se, pornește agale spre centrul pământului, acolo unde stă ascuns aurul munților din Apuseni. În luminile lămpilor de la căști strălucesc ochii șobolanilor ce mișună prin galerii. Se salută tacit, oameni și șobolani, camarazi.
"Spintecăm burta balaurului astăzi" e propoziția care m-a scos din poveste. Pare a fi un moment deosebit, pe de altă parte înțeleg că sunt ortaci vechi, ce spintecă zilnic burta balaurului.
Am luat Nobelul
George Dometi
Bravo, mămică. Batăr să-l pui la loc. Nu, mamaie. E al meu. L-am primit. Di la cine? Că doar nu di la Zoli din capătul satului. Că ăla o adus șî bube în sat, di ne-am scărchinat tăț vreo tri săptămâni. Sî-l duci înapoi. Nu, mamaie, l-am câștigat. La șe? La filcăi? Nu. Știi că mie mi-a plăcut să scriu. No, păi, dară că ț-o plăcut, tu, copchilă, da' nu luai tu coronițe, di am podul plin di ele? Am, am. Și vreau să pun și medalia asta tot acolo. No, bine, Herta, o pui. D-apoi di undi-i? Din Suedia.
Am apreciat modul fin în care e livrată povestirea, foarte bun finalul, dialogul ar mai merge puțin lucrat. Dacă vrei să transmiți că un personaj folosește regionalisme nu e musai să faci transcriere fonetică, e de ajuns să strecori câteva regionalisme.
Am luat Nobelul
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Nu te grăbi să crești, viața e grea. Vocea ei mă leagănă și mă învăluie. Cât de grea e, mamă? Va trebui să taci, să pleci capul, să-ți ascunzi trupul. Dar eu vreau să învăț, să descopăr lumea. Nu se poate. Școlile nu-s pentru fete, ei te vor urmări. Te vor împușca de te prind. Nu-i nimic, voi supraviețui. Voi spune povestea mai departe, peste mări și țări. Apoi mă voi întoarce. Mă vei îmbrățișa, vei fi mândră de mine. Mamă, de ce plângi? De ce te ceartă tata? Ce e instrumentul ăsta ascuțit care se apropie? Mamă?
Bine construită tensiunea, bun finalul. Nu am înțeles cum, pe de o parte, trebuie să pleci capul, dar "Te vor împușca de te prind". Atunci, de ce e necesară supunerea?
Observații:
"Îmi savurez în liniște cafeaua" - în locul cu verdeață unde nu e întristare, nici suspin sau caniculă, există un spațiu special în care odihnesc expresiile uzate.
"Soarele își împletea prietenos razele peste cosițele roșcate" - unde ești, copilărie, cu compunerile tale școlare cu tot!
"Își spălă mâinile sleite de împreunarea ținerii cuțitului de bucătărie" - acea "împreunare" îmi sună nenatural în construcția frazei, o variantă mai simplă ar putea da mai multă claritate, naturalețe.
"Are 9 ani și sufletul ponosit" - în cazul în care "ponosit" nu e folosit doar pentru modul cum sună, arată într-o propoziție de context în ce constă ponosirea, nu spune.
"La pauză fuge pe trotuarul umilinței" - la fel ca mai sus, aș prefera să înțeleg din context de ce e un trotuar al umilinței.
La capitolul ponturi, câteva întrebări la care ar trebui să răspundă o reacție literară.
În primul rând, trebuie clar diferențiată diferența dintre feedbackul cititorului obișnuit și cel profesionist, critic. În cel din urmă caz, situația e complexă și nu intru în detalii acum.
Există însă un mare sprijin ce poate veni și din partea cititorului obișnuit. Principalele întrebări la care ar putea să răspundă (și ar fi bine să le ia în considerare și autorul, ca prim cititor al textului) sunt:
Te-a interesat povestea?
Ce ți-a plăcut și ce nu?
Ți-a scăzut atenția (în ce punct)?
Ți-a creat confuzie (în ce punct)?
Până data viitoare, spor la muncă, dacă inspirația nu vă încurcă.