Simt cum coșurile de pe spate erup. Nu-mi iau ochii de la ea când predă. Sunt cel mai bun la matematică, dar anul ăsta voi rămâne corigent, ca să o pot revedea-n timpul vacanței. La lucrări îi ajut mereu pe colegi, iar eu scriu în foaie doar 1+1=0. Acum două zile mi-a spus că am dezamăgit-o, că la 18 ani, chiar înainte de BAC, nu am voie să fiu așa delăsător. Mă uitam în decolteul ei și speram că ora nu se va termina. Azi m-am apucat de fumat pentru că am văzut-o în ușa cancelariei cum trăgea cu nesaț din țigară.
Radu Gramatovici
Era vară și ea îi povestea ce și-ar dori să i se întâmple în viață. Nu mai copia, a întrerupt-o el. Poftim? Nu-ți mai copia viitorul. Dar nu-l copiez, tot ce îți spun sunt dorințele mele. M-am gândit mult la ele. Chiar nu încerc să copiez pe nimeni, analizez și mă las ghidată de propriile-mi dorințe. Atunci nu-ți mai copia dorințele. Și atunci? Eu când o să fiu fericită? Cum? Îl privea pe sub gene, cu buza de jos tremurând, de parcă aștepta ceva. Când n-o să mai copiezi, îi zise el, dezamăgind-o ca de fiecare dată.
Vero Anttheia Teodoru
Miura sensei venită la un schimb de experiență în România a fost plăcut impresionată în școlile noastre, de elevii eminenți care știu o sumedenie de lucruri nefolositoare, și alte ciudățenii. Un eshaku bow apoi mulțumea pentru orice. Din brațele unui elev sări un caiet, din caiet o mulțime de hârtiuțe cu scris minuscul. Ochii doamnei Miura se umplură de uimire. Gândul îi fugi către picturile chinezești pe bob de orez. A fost unul dintre lucrurile pe care nu le-a înțeles în ruptul capului. Ce sunt copiuțele.
