Problema cu portretul formal este că părea să înlăture individualitatea oamenilor pe care îi fotografiam. Se ajungea la o asemănare între un membru al familiei de altul, iar personalitatea lor părea să se risipească în regulile impuse și în așteptările fotografului.
În ultimii douăzeci de ani, am folosit în continuare aceste reguli, dar numai dacă ele nu au interferat cu personalitatea generală a subiecților. Am folosit cuvântul personalitate de câteva ori și tocmai ea a făcut o diferență uriașă în portretele mele. Pentru un observator extern, personalitatea nu este întotdeauna evidentă în fiecare fotografie individuală, dar pentru familie ar trebui să fie. Poate fi răsucirea unei buze sau ridicarea unei sprâncene, alegerea locului preferat ca fundal, plasarea mâinii unui copil de trei ani pe obrazul tatălui său, poziție care definește o apropiere care nu poate fi pusă în scenă într-un portret formal.
Acele portrete rigide și formale ale afaceriștilor de top pe care le vedem în sălile de consiliu din întreaga lume, transmit de obicei puțin sau chiar nimic din persoana reală. Cei care sunt ținuți minte sunt memorați datorită alunecărilor de moment de la persoana lor publică într-o clipă de comportament neobișnuit de plin de viață. De exemplu, Einstein scoțând limba; Winston Churchill după ce Karsh i-a smuls trabucul din gură.
Această schimbare de atitudine din partea mea mi-a permis să mă îndrept spre un amestec de stil aproape documentar, păstrând în același timp majoritatea regulilor formale. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că, uneori, va exista o reducere a cerințelor exigente de iluminare sau o relaxare a regulilor posturale. De exemplu, "nu arătați spatele mâinilor atunci când vă apropiați de față"; "nu lăsați nasul să rupă linia obrazului". Dacă se insistă în corectarea acestor greșeli, se poate pierde spontaneitatea imaginii originale.
Acest lucru nu înseamnă că toate regulile pot fi ignorate. Compoziția, iluminarea, poziția și expresia, toate contribuie la un portret reușit, dar pierderea uneia dintre ele de dragul spontaneității sau al redării personalității este acceptabilă.
Nu fotografiez ca să câștig premii. Am luat destule, am făcut ceea ce era de făcut pentru a mulțumi juriile. Acum sunt preocupat să păstrez amintirile familiilor pe care le fotografiez. O șuviță de păr rătăcită sau un picior greșit așezat nu împiedică portretul general să formeze o amintire durabilă și plăcută în mintea generațiilor actuale și viitoare.
https://rheyman3582.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
