Ce se-ntâmplă aici? Au înnebunit salcâmii? Nu, doamna mea, răspunse trandafirul în timp ce făcea o plecăciune. Aceea a fost o știre falsă. Salcâmii nu înnebunesc niciodată. Sunt un model de discreție. Însă teii s-au răzvrătit. De când au înflorit, toți slujitorii tăi au pălit. Nici oamenii nu se mai opresc ca altă dată să te admire. Trec nepăsători pe lângă tufa ta. Au uitat cum le aromai ceaiul. Acum merg îmbătați pe alei. Nu-și mai verifică nici telefoanele. E firesc. E timpul lor, zise doamna I aproape adormită.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Strigătele pescarilor, chemarea muezinilor, țipătul pescărușilor mă leagănă și mă învăluie. Închid ochii. Sunt iar acolo, cu ai mei. Un corp cu o mie de brațe ce-și strigă furia. Ceilalți amenință că ne vor zdrobi. Agităm steagurile, gurile-și urlă neputința. E rândul tău, doctore. Irhal. Ploaia începe pe negândite. Un camarad cade. M-aplec să-l ridic, bubuitura mă frânge. Ce-a rămas oare din visele noastre. Ura, răspund și împing roțile căruciorului spre podul Galata. La gât am o pancartă: Help Syrian refugees.
Alex Caragian
Cofetărese prin vocație, Iasmina & Jasmin sunt amazoane prin conjunctură. Duc o herghelie doar noaptea la mansardă, ce o adapă când vitraliile-și preling culorile umede. Iepele nechează până ce-și scutură petalele de vibrație. Noaptea este visul zilei, iar ziua bat frișcă până cad răpuse. Șiroaie de crème pâtissière se scurg famelic pe sfârcurile de zmeură din vârful nurliei prăjituri de chocolat fondant. Știu rețete pentru care s-au dus cruciade-n priviri profunde, dar le țin pe fundul lacului.
