Am știut mereu ce e de făcut. În rucsac aveam două cocktailuri Molotov. Le făcusem ieri. Toate cocktailurile din Piață erau făcute de mine. Jos guvernul. O piatră mi-a zburat pe lângă tâmpla dreaptă. Baticul negru pe post de mască, ce mă apăra de gaz, mai păstra mirosul ei. O respirasem toată noaptea. Iubitule, te rog să ai grijă. Da, stai liniștită, mă întorc. Promiți? Da. Jos guvernul. M-am uitat un pic în spate, eram mulți, eram hotărâți. Am mai inspirat din baticul Adinei și am aruncat prima sticlă.
Răzvan Drăgoi
Am să-mi iau un an sabatic și-o să mă ascund pe o insulă mică. Fără reguli, fără internet, fără toate câte fac lumea asta să fie așa cum e. Să simt cum îmi cresc rădăcini, dar invers decât la copaci, agățându-se de un cer iluzoriu și coborând cu mâinile-ramuri spre pământ. Să miroasă a tei, a iasomie, a mare și a zori nesiguri. Să-mi ascult respirația ca pe valuri. Să fiu un foșnet, nimic mai mult. Până atunci, vă salut dintr-o clădire administrativă gri, în care umbrele respiră scurt aburul de cafea. Totuși.
Ioana Clara Enescu
Incolorele idei verzi dorm furios, celebrul enunț al lui Chomsky, ce demonstrează creativitatea limbajului uman, e o propoziție corectă fonetic și gramatical, invalidă semantic. Stilistic, e un hibrid între un oximoron, o metaforă și o personificare, nu-i așa, întreba profesorul, sedus de o demonstrație pe care studenții n-aveau chef s-o urmărească. Hey, teachers, leave the kids alone, se auzi dintr-o boxă mică și profesorul rămase singur în sala prin care cuvintele pluteau ca un parfum într-o noapte de vară.
